Citește întâi coloana din dreapta…

25 Februarie 2010 § 15 comentarii

… pentru că acolo găsești textul pe care îl vom citi și analiza pentru prima noastră întâlnire. Este numai un exemplu de pretext care ne va coagula discuțiile. Coloana mediană conține câteva extrase din cărțile care au intrat sub lupa autorului. Comentariile pe blog sunt închise doar temporar, până după desfășurarea întâlnirii noastre, după care pe această coloană vei afla ce s-a spus și ce s-a dres și te invităm să te alături, prin comentarii – pe care le vom activa ulterior, discuției noastre. Dacă vrei neapărat să ne spui ceva până atunci,  te așteptăm la cerculmetacritic@yahoo.com.

Așadar, pentru prima întâlnire:

CITIM: La ce bun literatura?

AUTOR: Adrian Tătăran

MODERATOR: Alex Goldiș

CÂND: miercuri, 3 martie 2010, ora 18

UNDE: Facultatea de Litere, deocamdată sala Bezdechi.

LATER EDIT:

A avut loc prima întâlnire (autor: Adrian Tătăran, moderator: Alex Goldiş, sala Grimm), la care au participat, în ordinea aşezării în bănci: Corin Braga, Ruxandra Cesereanu, Sanda Cordoş, Alexandra Cătană, Adriana Stan, Claudiu Turcuş, Cosmin Borza, Cristina Moraru, Adina Preda, Andrei Simuţ, Iulia Micu, Iulia Cadar, Alina Oarga, Anca Chioran, Adrian Dohotaru, Andreea Ciuclan, Laodamia Dascăl, Simina Raţiu, Ioana Baciu, Loredana Tlasadze, Maria Lupoian, Olimpia Răcăşan, Marius Conkan, Raul Huluban, Sanda Florea, Silvia Filipoi, Maria Diniş, Oana Stan, Estera Cioban, Sorina Comşa, Iudita Fazacaş, Călina Bora, Aurel Deac, Ovidiu Mircean, Horea Poenar, Lavinia Rogojină, Bogdan Odăgescu, Oana Capustinschi şi Flaviu Pătrunjel. Destul de mulţi şi eclectici, adică aşa cum se cuvine să fie orice primă întâlnire de lucru a unor oameni care nu formează încă un grup.

S-a vorbit cam aşa: Adi Tătăran a rezumat textul şi intenţiile lui, precizându-şi de mai multe ori postura de novice într-ale teoriei literare, el absolvind filosofia. Alex Goldiş este moderatorul pe care şi l-ar dori orice dezbatere, fiind şi suficient de informat pentru a pune lucrurile în context, şi destul de interpersonal pentru a provoca la dezbatere. Iniţial, a expus cele două posibilităţi de a aborda teoria literară (hard: adică social-politic şi instituţional, aşa cum o face Barthes, sau soft: mai pragmatic şi fenomenologic, ca interpretare, cum apare la Starobinski). Ulterior, a fost util că a adus în discuţie – interogativ – posibilitatea de a deconstrui viziunea lui Eagleton, în care “totul e literatură” şi “orice literatură este politică”. Mai înainte, Ovidiu Mircean deschisese prima linie critică: de ce sunt alăturate două viziuni atât de diferite (Eagleton şi Ricoeur), când primul este neo-marxist, văzând în intelectual un fel de câine de pază împotriva abuzurilor establishment-ului, iar celălalt fenomenolog printre critici. Claudiu Turcuş a completat această observaţie asupra incongruenţei de mize şi demersuri, asociind – într-o replică ulterioară la Horea Poenar – demonstraţia lui Eagleton cu anti-umanismul. Ceea ce m-a făcut să mă întreb dacă poţi întreţine orice formă de neo-marxism (cu aplecarea lui către logica suspiciunii faţă de putere şi abuzurile ei, către recuperarea minorităţilor de toate felurile) în lipsa umanismului. Personal, nu cred. De asta m-a interesat definiţia lui Lovink a “gândirii negative”, imaginată ca o formă de nihilism jubilant, incluzând ideologia hacker. O altă linie de observaţii – prea puţin exploatată – a fost deschisă de întrebările lui Andrei Simuţ: în ce măsură mai rămânem umani după depăşirea umanismului (Eagleton publicând în 1983, iar Lovink în 2000), câtă vreme modernitatea a fost marcată de o falie etică majoră (Holocaustul, Hiroshima), lui alăturându-i-se imediat Iulia Cadar cu o întrebare adiacentă: cum rămâne încă “om” e-literatul lui Lovink? Lui Corin Braga întrebarea lui Eagleton “la ce bun literatura” i s-a părut arogantă, de vreme ce literature nu are nevoie să fie întemeiată de criticii literari şi, cel mult, ne putem întreba legitim “la ce bun teoria literară”, la care a primit replica lui Horea despre implicaţia acestei întrebări asupra mersului instituţiei academice. Cosmin Borza a punctat foarte bine că prejudecăţile despre literatură merită propria lor istorie şi sunt la fel de importante ca şi arhi-prejudecăţile. Cam ăsta a fost al treilea filon de discuţii. Filonul de glumiţe a debutat tot cu Corin, care a dat primul exemplu cu vulturi pleşuvi, la care a plusat Ovidiu cu bancul despre vulturul violonist, despre care Claudiu a susţinut că e o copie palidă după Bănulescu. Sigur nu este întâmplător că ultimul a vorbit Adrian Dohotaru, venind dinspre publicistică şi găsind toată discuţia prea lipsită de focus (un furt de iepuri, în referinţa lui la o replică absurd-bahică).

All in all aş zice că a fost o bună deschidere, chiar dacă am alergat fără mari finalizări pe mai multe culoare şi chiar dacă discuţia a fost mai degrabă amicală decât polemică. Pe data viitoare sunt sigură că ne mai alegem şi vom focaliza mai bine – de preferinţă doar unul sau două culoare. Mie mi-ar fi plăcut, de pildă, să insistăm pe ideile lui Andrei şi Cosmin, să o aud pe Sanda Cordoş, care are darul de a limpezi orice încurcătură şi de a face din haos un cosmos cât de mic… Încă un lucru: mai sus sunt amintirile mele despre întâlnire, s-ar prea putea ca ele să fie corectate de către protagonişti.

Mihaela Ursa

 

Reclame

Tagged: , , , , , ,

§ 15 Responses to Citește întâi coloana din dreapta…

  • Ovidiu MIrcean spune:

    Personal, mi s-a parut prima intalnire mult mai reusita decat ma asteptam, in ideea in care tematica propusa avea o extindere atat de ampla incat discutia risca sa nu se articuleze, ceea ce nu s-a intamplat. Pe de o parte Adrian s-a autodefinit ca diletant in teorie literara, iar marea majoritate a celor prezenti suntem diletanti in filosofie, fapt care a lasat neprecizate fie intr-o tabara fie in cealalta o serie de concepte pe care le consideram deja locuri comune ale filosofiei si ale teoriei. Mizele lui Eagleton sunt etice, aici cred ca inclusiv Horea Poenar este de acord, insa ceea ce nu am lamurit este tipul de etica despre care discutam (postmarxista) raportata polemic la o etica implicita desprinsa din deontologie pe care a impartasit-o teoria si critica literara pana in ultimii ani ai structuralismului. Eagleton acuza turnul de fildes al clasicei teorii literare de aderenta la o etica de dreapta – in acest pol opus se plaseaza firesc Harold Bloom- mult prea insensibila la dimensiunea sociala si implicit la alteritate, concept esential pentru definirea eticului. In acest sens mi se parea relevant sa aduc in discutie problema standardelor umaniste, totusi, pe care si le propune Eagleton, in totala contradictie cu demersul, cu programul sau anti-establishment si anti-canon care se misca in cadenta unor ritmuri poststructuraliste, postumaniste. De aceea si standardele duble ale perspectivei sale. Scopul sau e o etica a practicii literare orientate catre „om”, in timp ce mijloacele pe care le adopta tin de retorica post-umanului (descendenta sa din neomarxismele deceniilor sapte si opt este evidenta). Aici intervenise intr-o vena polemica Claudiu care imi cerea pe buna dreptate o mai clara precizare a termenilor („lupta de clasa” ca mostenire a lui Marx), insa i-am pierdut ulterior fluxul ideii.
    Deci: atata vreme cat sunt aici, iata-ma-s, scriind, cred ca prima intalnire a cercului metacritic este, cel putin, convingatoare.

    • metacritic spune:

      Incurajatoare vorbele tale. Pe cand anunta Alex finalul discutiei, Adriana Stan ma intreba ceva in care intrau riscurile lecturii neo-marxiste. Ce as fi spus, dar n-am apucat, este ca lor, occidentalilor, neomarxismul le sună altfel decât nouă, acolo păstrând o amprentă umanistă pe care ei o opun unei etici de dreapta oarecum tehnologiste. E intr-un fel ce spui si tu mai sus, este greu de conceput ca poti fi simultan si poststructuralist, si umanist. Postumanul intervine aici mai degraba ca solutie de compromis, decat ca termen si paradigma cu acoperire conceptuala.

  • Adrian Tataran spune:

    Pentru cei interesati de Geert Lovink am gasit si arhiva sa de texte de care vorbeam la un moment dat. http://laudanum.net/geert/

  • FID DeScribor spune:

    Anumite afirmatii ale celor doi teoreticieni nu sunt, evident, deloc de lasat deoparte, mai ales ca ei pun in discutie, pana la urma, viabilitatea unui domeniu aparent „tare”, dar adesea eschivandu-se in fata propriului caracter proteic, extraordinar de divers, anamorfotic.
    Problemele sunt amestecate, asa ca, scriind de la departare si din afara discutiei directe, nu am sa spun decat ce mi-a aras atentia in mod special. Interesant e, asadar, ca se intrevede aici un fel de pariu moral, de cautare a unor resorturi reale pentru a legitima experienta literara, de a o pastra permeabila, deschisa, toleranta si integratoare si, in acelasi timp, de a-i configura un profil coerent printre alte „practici discursive”.
    Se spunea aici ca literatura se departeaza de acea Mare Opera de care se leaga, inevitabil, Marele Autor. Eu as indrazni sa spun ca dimpotriva, autorii se orienteaza tocmai spre regasirea unei mari coerente, as spune, a universului lor personal, in care conteaza in primul rand gestul de a scrie si de a revela o realitate poetica; iar produsul literar, livresc, sa zic asa, ca si valoarea lui, nu mai poate fi socotit decat in acest context.
    Aparentele incercari de a gasi o utilitate literaturii si, implicit teoriei literare, de a vinde niste carti, de a le face intrari nesfarsite prin critici de intampinare (despre care doar acum cateva zile maaaare critic zicea ca nu mai exista; cum sa nu mai existe?)nu sunt, in viziunea mea momentana, decat niste gesturi de a forta impactul pe care in mod natural ar trebui sa il aiba o literatura adevarata. Singurele lucruri pe care le poate forta literatura sunt cred, niste facultati atrofiate ale noastre – in asta, cred, ar sta secretul marilor autori (daca vor fi fi existand de fapt sau daca vor fi fiind viabile asemenea concepte de mare autor si de secrete ale marelui autor) sau mai degraba ale autorilor adevarati (despre care o scriitoare spunea de curand ca nu li se poate trece cu vederea nimic).
    Incercarile celro doi teoreticieni sunt, ca si in cazul altora, mai degraba orientate spre teoria literara insasi, decat spre literatura. E-literatul va avea avantajul de a putea interioriza mult mai rapid toate receptarile teoretice si accesand teoria care „ii convine”.
    In orice caz, cercul metacritic care, vad, are o demarcatie permeabila si ea, se anunta cat se poate de interesant.

    • mihaelaursa spune:

      Mi se pare demna de dezvoltat ideea asocierii intre „regasirea unei mari coerente” si integrarea literaturii, fara statut privilegiat, intre alte „practici discursive”. Nu m-am gandit niciodata asa, iar interventia ta m-a pus pe ganduri. Mereu m-am gandit ca singurul avantaj al pierderii specificitatii estetice a literaturii este deschiderea impactului popular, pe cand comentariul tau vizeaza chiar un manifest teoretic: impunerea acestei „noi coerente”. Sa inteleg prin asta ca faptul de a face literatura inseamna – pentru tine – a da expresie poetica unei forme de cunoastere care se poate exprima si altfel? Ca, adica, ar fi vorba despre transferarea chestiunii specificitatii de la un nivel esentialist (literatura ESTE alta forma de cunoastere)la nivel expresiv/ semnificant (literatura SPUNE ALTFEL cutare cunoastere)?

    • metacritic spune:

      FID DeScribor, bine ai venit! esti primul nostru – si atat de redutabil – membru online, sper ca ne dai voie sa te numim astfel si ca vei participa la toate discutiile noastre. Something good might come of it!

  • Adrian Tataran spune:

    Nu cred ca, pana la urma, literatura este cea vizata direct aici, ci literatura in forma ei canonica si institutionalizata. Ambii autori sunt cumva niste „protestanti” literari, care ataca ideea unei institutii literare. Cheia e de gasit in (nu-i putem spune concept) sugestia „hibridizarii” care apare la Lovink si, intr-o alta forma, chiar la Eagleton. Un discurs deschis catre utilizatori (Lovink) si utilizarii (Eagleton) este solutia salvgardarii literaturii (dar nu ca institutie). Cred din ce in ce mai mult ca cei doi autori luati in vizor la discutia noastra nu s-ar considera gropari, ci pastratori (altfel de unde grija lui Eagleton de a se intoare catre „fundamentele” discursului, cu alte cuvinte spre filonul salvator si autentic, nealienat institutional?).
    Literatura, discursul asa-zis literar nu sunt atacate, ci scoase din izolare. Literatura nu este astfel atat alterata, cat hibridizata (depinde de unde se face lectura procesului). Metisajul este proiectul salvator, care contesta purismul estetic si claustrarea specializarii. Literatura trebuie cumva (la Lovink de exemplu) sa devina tehno-degradabila. La Eagleton ea trebuie sa serveasca tuturor, sa devina accesabila de catre toti, chiar daca asta inseamna lecturarea ei noncanonica si nonortodoxa.

    • mihaelaursa spune:

      Detii avantajul lecturii complete si recente din cei doi, iar asta se vede in claritatea cu care spui mai sus ceea ce spui. Pana la urma, si tu mai sus, si Florin Balotescu (FIDdescribor), si Corin Braga la intalnire cadeti de acord ca tinta destructiei nu este, nici in viziunea utilitarista a lui Eagleton, nici in cea digitala a lui Lovink, atacul la literatura, ci atacul – eventual la baioneta – la teoriile despre literatura, cu atat mai mult cu cat acestea au fost folosite pentru a construi, cu ele la baza, niste institutii.

  • FID DeScribor spune:

    Da, si eu as spune ca avantajul acesta e cat se poate de important. Dar miza a fost expusa de comentatori cat se poate de clar, asa ca m-am bazat pe asta.
    Legat de celelalte, da, ma gandesc la acest a spune altfel care da un avantaj urias experientei de cunoastere in sine; pe mine nu ma sperie nici diversitatea teribila a spatiului literar, nici ideea ca aici ar putea intra orice; acestea sunt, totusi, niste miscari firesti ale unei zone, pana la urma si in acelasi timp, abstracte si revoltate, organice si teoretice.
    In contextul celor spuse mai sus, legat de hibridizare, de salvgardarea literaturii, de scoaterea din izolare, ele mi se pare de asemenea niste miscari care se impun si care se cuvin semnalate. Sa nu acceptam asta mi se pare sa ramanem cumva la obsesia creatorului disociat clar, la un canon restrans, oriental, occidental sau altfel; ramane insa miza morala – scrii pentru ca trebuie, interior, sa scrii si ar fi o inegalitate cu tine insuti sa nu o faci sau scrii pentru ca vrei sa faci din asta un fel de profesie. Pe mine ma sperie, de pilda, rapiditatea cu care, de pilda in cazul unor studii specializate, se face atat de transant deosebirea intre domeniile literaturii si teoriei literaturii care se folosesc inevitabil una de descoperiririle celeilalte. Problema cred ca s-a discutat multe, poate va fi vorba si pe aici.
    As mai spune doar ca da, una sunt literatura si teoria literaturii(care, poetic vorbind, e un fel de dublu, daca nu cumva o prelungire de tip mistic/hermeneutic a literaturii), si alta institutiile lor. S-ar putea sa fie nevoie sa se revina la descoperirea poetilor autentici si inca neprofesionalizati, sa zic asa, la conturarea unor noi structuri, la acceptarea unei realitati poetice, ca atare.
    Aici gasesc eu vitalitatea discursului polemic – altfel orice teorie, cu conditia sa nu fie cumva antiumana (iertat fie termenul brut si deloc conceptualizat), mi se pare acceptabila ca intuitie a uneia dintre miscarile care ne intereseaza.

    • mihaelaursa spune:

      A propos de ce spui despre acceptarea hibridizarii: cu discutiile despre acceptarea/ neacceptarea impactului digital asupra literaturii mi se pare ca ne aflam din nou in situatia in care, cu ani in urma, ii auzeam pe unii sau pe altii discutand despre acceptarea/ neacceptarea postmodernismului. Imi chiar amintesc o astfel de discutie, aproape hilara, la facultatea noastra. Este ca si cand am vorbi daca acceptam sau nu incalzirea globala sau cutremurele care ne tot lovesc in ultima vreme: ele se intampla indiferent de parerea noastra. Indiferent cat de mult ne deranjeaza sau ne aranjeaza, digitalul hibridizeaza cultura cartii. Putem sa ne pierdem timpul si energia sustinand ca „asta nu este literatura” (cum am auzit in jurul meu, din guri destepte), intretinand aceeasi privirea asupra literaturii ca inainte de fenomenul digitalizarii, ori putem incerca sa intelegem cum are loc fenomenul si eventual cum il putem folosi/ manipula in beneficiul valorilor pe care vrem sa le intretinem… Pana la urma teoreticienii discutati mai sus nu fac altceva decat sa vorbeasca despre felul cum pot sa-si intretina propriile valori in raport cu dezvoltari culturale care nu le-ar fi tocmai propice…

  • FID DeScribor spune:

    Mie, trebuie sa spun asta, imi convine existenta unui context teoretic in miscare si viu. Ii sugeram la un moment dat uncei prietene sa realizeze un subsol poetic al lucrarii ei teoretice despre conceptul de neutru la Maurice Blanchot. Mie asemenea gest nu mi se pare o sfidare a seriozitatii teoretice sau a rigorilor filologice, dimpotriva, supravieturirea lor insasi o gasesc in asta. Evident, solutia nu se poate impune, ci doar proba.
    In orice caz, m-am felicitat ca am gasit metacritica la inceput 🙂

  • FID DeScribor spune:

    Cred ca asa stau lucrurile. Si daca tot a venit vorba, pana si in acceptarea unei chestiuni ca „incalzirea globala” au intervenit schimbari; inteleg ca, dupa intalnirile de la Haga, se prefera formula ”climate changing”, deci, iata ca nevoia gasirii unui spatiu de miscare, chiar si la nivel teoretic, mai permisiv in fata solutiilor, este evidenta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

What’s this?

You are currently reading Citește întâi coloana din dreapta… at Cercul Metacritic.

meta

%d blogeri au apreciat asta: