Fragmente despre blogging

22 Aprilie 2010 § 1 comentariu

“Problema culturii digitale a fost însoţită adesea de naraţiunea pericolelor pe care le implică, de la cel al prăbuşirii sistemului (Millenium Bug), la cel al crizei culturii prin sfârşitul Galaxiei Gutenberg. Nu trebuie să uităm că primul teoretician al ciberspaţiului a fost un romancier, William Gibson în Neuromancer, unde ciberspaţiul echivala cu totalitatea informaţiei existente în lume, cu  spaţiul conflictelor consumate între hackeri şi corporaţii, o “halucinaţie consensuală experimentată zilnic de milioane de operatori” (William Gibson, Neuromancer, 1984). Legitimitatea unei teorii a blogurilor apare cu atât mai mult cu cât constatăm amploarea fenomenului social, secondat de unul cultural, în care avem o influenţă clară a conceptului de blog asupra vieţii culturale digitale pe de o parte şi asupra culturii mainstream per ansamblu pe de altă parte. Momentul de efervescenţă socială a blogurilor s-a produs începând cu 2004 în Occident, iar la noi în 2006-2007, etapă care s-a cam încheiat, fiind înlocuită de pasul spre un mesaj instantaneu aşa cum permit reţelele tip Facebook sau Twitter, însă am rămas cu blogurile foarte bune ale scriitorilor, intelectualilor, cu reţelele literare sau blogurile revistelor (cam rare), unde se produce cultură de calitate. Dificultatea de a le studia ţine de problematica distincţiei dintre discursurile literare, intelectuale, publicitare şi de izolarea unui corpus limitat de bloguri de referinţă, având în vedere fluiditatea şi metamorfozele virtualului.” (Andrei Simuţ)

“Publicizarea ”spaţiului privat” pe blog se conjugă, de altfel, cu trendul autenticismului care a făcut furori pe piaţa de carte a deceniilor trecute. Foamea de ego-literatură se arată, fireşte, un efect întîrziat al prăbuşirii ”marilor naraţiuni”: tot mai atomizată, pe orbita unui individualism fără resturi de utopie, societatea (deci publicul) se refugiază pe tărîmul confortabil al intimităţii, savurînd mirajul banalităţii, povestea complezentă a vieţii de zi cu zi. Fenomenul urmează previzibil imploziei simulacrului denunţată de profeţii apocaliptici ai ”societăţii spectacolului”: literatura autenticistă s-ar reîntoarce, dimpotrivă, la adevărul nemachiat al fiinţei umane. Conceptul de autoficţiune îşi are rădăcinile teoretice în reflecţia poststructuralistă asupra subiectivităţii, nefiind străin nici de unele premise experimentale ale avangardei (suprarealismul, de pildă). Totuşi, instituţionalizarea sa efectiv literară şi circulaţia ca bun simbolic şi palpabil în comerţul editorial vine pe filiera aceluiaşi individualism postmodern care a generat şi translarea spaţiului personal în mediul virtual. E vorba, mai exact, de o reacţie cvasi-isterică: subiectul slăbit prin pierderea determinărilor simbolice ale ”marilor naraţiuni” simte nevoia de autoconfirmare prin socializarea furibundă a intimităţii sale.” (Adriana Stan)

„Ceea ce mi se pare însă problematic se leagă de identitatea culturală a celui care deţine blogul. Spre deosebire de paginile personale ale diverşilor internauţi, blogurile culturale ar trebui să-şi marcheze speficitatea/seriozitatea prin cât mai puţine măşti. Emiterea unor judecăţi de valoare – ce pretind, totuşi, o anumită rigoare, de nu chiar specializare – reclamă o poziţionare ideologică/identitară asumată. Altfel, oricât de pertinente, ideile văduvite de un subiect (venite de nicăieri/oriunde) constituie strict marca unei subversivităţi fără obiect. Ei bine, în această zonă aş fixa şi falimentul individualizării printr-un blog cultural. Întrucât, virtualitatea internetului serveşte culturii doar în măsura în care nu anulează sursa ideologică subiectivă a semnificaţiei. Textele Teroristei (LucieiT) sau ale interfeţei Al doilea cititor, de exemplu, au produs ceea ce s-ar putea numi o individualitate cu subiect ambiguu, fapt ce le afectează credibilitatea axiologică şi explică emulaţia afectivă (a se citi antiuniversitară) care s-a produs în jurul lor.” (Claudiu Turcuş)

„O satisfacţie narcisiacă se combină în blogging cu una voyeuristă: eu îi arăt celuilalt că îi merit privirea, că nu greşeşte să se intereseze de interioritatea mea, că pot face faţă curiozităţii sale, iar celălalt îmi deschide la rându-i cortina către propria intimitate. Dreptul la singurătatea lecturii este suspendat (alţii citesc mereu alături de mine, le văd semnele de carte, notiţele printre rânduri, îi simt citind peste umăr). Până şi auctorialitatea este publică, împărţită (chiar şi în cazul autorului unic, pentru că textul blogului este completat de comentariile sale, devenind hipertext mişcător şi colectiv, altul pentru fiecare dintre cititorii lui). Figură a efemerităţii, blog-ul nutreşte de fapt speranţa nemărturisită că va dibui la un moment dat cuvintele care îl vor monumentaliza, cum s-ar întâmpla cu o carte, că va spune – cât mai des – ceva care să rămână. Această întoarcere pe dos a precarităţii îşi găseşte corespondent în întoarcerea pe dos a interacţiunii şi a socializării, pentru că interacţiunea pare cu atât mai intensă în blogging, cu cât autorul este mai (pre)dispus la autism. O imagine frisonantă de la un blogmeet reda, de curând, participanţii aşezaţi în jurul unor mese dispuse în cerc, cu laptop-urile deschise dinainte: s-ar fi putut privi în ochi, s-ar fi putut trage de mânecă, ar fi putut vorbi direct, însă niciunuia nu i-a venit ideea. Ei se aflau acolo pentru blogging, aşa că interacţionau prin webcam şi vorbeau pe taste. Re-locarea vieţii dincolo de viaţă, într-o second, better, blogger’s life nu este străină de tensionarea relaţiei dintre stabil şi perisabil, dar şi dintre ceea ce este şi ceea ce ar putea să fie.” (Mihaela Ursa)

„Blogurile reprezintă o ameninţare multiplă la adresa mainstream media. După cum expansiunea rapidă a televiziunii prin cablu a dus în mod inevitabil la declinul lent al audienţei vechilor reţele de televiziune, ne putem aştepta la un declin al media din epoca anterioară web-ului. Spre deosebire de televiziunea prin cablu, pentru care producţia este costisitoare, iar numărul canalelor este limitat la câteva sute, conţinutul blogurilor este ieftin de produs, gratuit de consumat, iar numărul canalelor se ridică la câteva milioane. Cum se raportează media tradiţională la această provocare? /…/ Mai întâi, mainstream media au atacat blogurile. Ele sunt nesemnificative, pline de greşeli şi lipsite de credibilitate, s-a spus. Parţial, aceste atacuri continuă, dar etapa aceasta este pe sfârşite. În a doua etapă, au îmbrăţişat ideea de blog – o abordare de tipul „dacă nu le poţi face faţă, alătură-te lor” care s-a văzut în cvasi-universala adoptare şi încorporare a termenului de blog în publicaţii şi emisiuni de maximă importanţă. Adesea, coloanele de altădată sunt acum numite bloguri. De asemenea, autori populari în blogosferă au primit oferte în mainstream media, oferind încă şi mai multe dovezi ale succesului mişcării. În fine (şi această etapă abia începe), organizaţii de ştiri din mainstream vor învăţa de la bloggeri cum să profite de cititorii activi pentru a genera un conţinut mai profitabil.” (Mark Tremayne, „Introduction: Examining the Blog–Media Relationship”, p. xvi, în Mark Tremayne (ed.), Blogging, Citizenship and the Future of Media, New York & London, Routledge, 2007)

„Din octombrie 1999, până în octombrie 2000 am alcătuit un studiu asupra unui fenomen care abia apărea în lumea francofonă: jurnalele online. Astăzi, în 2008, dată fiind explozia blogurilor, îmi vine greu să cred că, în noiembrie 1999, după o lună de cercetare sistematică a Internetului, descoperisem abia şaizeci şi nouă de jurnale. La vremea respectivă, abia dacă aveam la dispoziţie un biet tufiş cu câţiva muguri; astăzi, e vorba despre o întreagă pădure de arbuşti în plină floare. Am urmărit aceste jurnale ţinând un jurnal (însă nu online) al explorărilor mele, un fel de jurnal de călătorie, din 4 octombrie 1999, până în 4 mai 2000. Acest jurnal a fost publicat, împreună cu o antologie din gândurile acelor pionieri despre propriile lor practici, sub titlul de Cher écran…: jurnal personal, computer, internet. Mai jos redau câteva extrase din acel jurnal.” (Philippe Lejeune, „Diaries on the Internet: a year of reading”, din On Diary, Edited by Jeremy D. Popkin & Julie Rak, translated by KATHERINE DURNIN, published for the BIOGRAPHICAL RESEARCH CENTER by the University of Hawai Press, 2009, pp. 229-315) Citeşte AICI întregul text al lui Philippe Lejeune.

Anunțuri

§ One Response to Fragmente despre blogging

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

What’s this?

You are currently reading Fragmente despre blogging at Cercul Metacritic.

meta

%d blogeri au apreciat asta: