Charles Baudelaire, Alegorie

19 Mai 2010 § Lasă un comentariu

(din volumul Florile răului, traducerea Mircea Pavelescu)

Frumoasa mea, cu pieptul de antică sculptură,

Îşi moaie zilnic părul, la chef, în băutură,

Iar gheara voluptăţii şi viciul otrăvit

Alunecă pe pielea ei dură, de granit.

Ea-şi bate joc de Moarte şi de Desfrîu, şi-aceşti

Oribili monştri, care strîng omenirea-n cleşti

Şi-n jocuri dezmăţate o macină, respectă

În trupul ei splendoarea şi linia perfectă.

Cu mersul de zeiţă şi lene de sultană,

Plăcerilor le-nchină credinţa musulmană

Şi-n braţele-i deschise, îmbie să poftească

Spre sânii ei întreaga suflare omenească.

Ea ştie, – această stearpă şi falnică fecioară,

Ce pentru mersul lumii e-atât de necesară,

Că frumuseţea cărnii e minunatul dar

Prin care smulgi iertarea oricărui fapt murdar.

De Iad şi Purgatoriu n-a auzit, nu ştie,

Şi când va bate ceasul să intre-n veşnicie,

Ea va privi în faţă al Morţii rînjet slut

Fără tristeţi şi ură, precum un nou-născut.

(acest poem este propus spre lectură şi interpretare critică pe miercuri, la cerc. Îl vom citi, literaţi şi filosofi, complet diferit? Îl vom citi unii mai bine decât alţii? Ce înseamnă acest „mai bine” probabil?)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

What’s this?

You are currently reading Charles Baudelaire, Alegorie at Cercul Metacritic.

meta

%d blogeri au apreciat asta: