Fragmente despre critici şi filosofi

19 mai 2010 § Lasă un comentariu

„Nimeni n-ar putea ajunge rapsod fara sa inteleaga spusele poetului, căci tocmaiaceasta e menirea rapsodului: să-i tălmăcească gândul; şi nu e cu putinţă să facă bine acest lucru dacă nu  înţelege ce spune poetul. […] Darul acesta al tău de a vorbi frumos despre Homer este, cum spuneam înainte, nu un meşteşug, ci o putere divină care te pune în mişcare, o putere ca aceea a pietrei pe care Euripide o numeşte magnesia. Piatra aceasta nu numai că atrage inelele de fier, ci le transmite şi lor puterea de a săvârşi acelaşi lucru. ” (Platon)

„Mărturia poeţilor şi celor mulţi [despre poezie] este lipsită de valoare, pentru că primii au susţinut asemenea lucru pentru a se da crezare spuselor lor sau pentru a trezi admiraţia auditorului, iar ceilalţi au dat cu uşurinţă crezare celor care spun că este vorba despre ceva supraomenesc şi ca atare divin, pentru că nu erau în stare să înţeleagă cum este posibil ca mintea omenească să plăsmuiască o imagine imitată atât de frumoasă şi să o exprime prin armonia versului.” (Lorenzo Giacomini, s. XVI)

„Poeţii au apărut cei dintâi şi de la ei au învăţat filosofii.” (Arturo Segni, sec- XVI)

„Este critică atunci când idealului de a construi şi idealului de a distruge, ambele interesate, i se substituie o idee dezinteresată: a înţelege” (Thibaudet)

„Criticul trebuie să-şi asume responsabilitatea de a deveni nu un cititor, ci un număr de cititori informaţi; fiecare dintre cititori fiind identificabili printr-o matrice de determinanţi politici, culturali şi literari.” (Stanley Fish)

„Care sunt riscurile posibile ale revendicării criticii de la un sistem filosofic? O astfel de critică va da întotdeauna o explicaţie totală, bine articulată a creaţiei, dar va avea tendinţa irezistibilă de a considera această explicaţie drept singura adevărată. În acelaşi timp, va fi tentată să aplice „un spirit de geometrie” acolo unde e nevoie de „un spirit de fineţe”, transformând opera într-o schemă intelectuală, când ea, opera, în originalitatea ei nu poate fi epuizată. O critică adevărată trebuie să ajungă întotdeauna la o structură – şi filosofia o ajută să ajungă – dar la o structură căreia să nu-i lipsească imaginaţia altor structuri posibile” (Mircea Martin)

„Obiectivitate în critică înseamnă putere de a trăi, oricât de personal, până la capăt realităţi funciar diferite şi chiar incompatibile; obiectivitate nu înseamnă carenţă afectivă, lipsă de reacţiune individuală, de pasiune şi convingere, ci numai relativa lor neutralizare în procesul succesivelor metamorfoze, paradoxal efect al puterii de transpunere”. (Lucian Raicu)

„Criticul trebuie să renunţe la ideea de stăpânire, dar şi la aceea de text unic, deoarece stăpânirea şi obiectul stăpânit dispar. Acceptând această poziţie comparabil mai slabă, mai puţin autoritară, atât în raport cu textul, cât şi cu cititorul (alţi cititori), criticul, indiferent ce se va întâmpla cu el, va deveni mai asemănător cu omul de ştiinţă: va admite că propriile concluzii iau forma inevitabilă a mostrelor. Criticul nu face decât să eşantioneze, participând activ la producerea textului, astăzi mai activ decât oricând.” (George P. Landow)

Tagged: , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

What’s this?

You are currently reading Fragmente despre critici şi filosofi at Cercul Metacritic.

meta

%d blogeri au apreciat asta: