Stereopoezia

9 Ianuarie 2011 § Lasă un comentariu

(Elena Vlădăreanu, spaţiu privat. a handbook, cu 33 de ilustraţii de Dan Perjovschi, Cartea Românească, București, 2009, 80 p.)

Dacă recentul volum al Elenei Vlădăreanu s-ar rătăci într-un cufăr îngropat pentru viitor, supravieţuitorii următoarei ere glaciare ar afla de aici cam totul despre viaţa tînărului angajat din România anilor 2000. Un inventar cvasicomplet de cifre şi date privind orarul săptămînal, greutatea, lista de cumpărături, riscul de boli etc., statistic alocate categoriei de vîrstă 20-35 de ani, constituie terenul de unde ar trebui să decoleze poezia-tip a unui deceniu ce s-a înverşunat să poarte oglinda de-a lungul străzii mai abitir decît a făcut-o vreodată, la noi cel puţin, romanul tradiţional. Una din membrele cele mai vocale ale contingentului poetic 2000 plus, prezenţă obligatorie pe orice liste aferente, la dezbateri şi reuniuni, Elena Vlădăreanu ilustrează prin tipicitatea generaţionistă a temelor şi retoricii sale un caz de notorietate în primul rînd explicabil conjunctural.

Definit prin scop & concept, volumul nu are producţii de vîrf. Scos din construcţia de ansamblu, aproape orice poem descurajează prin ariditatea factuală şi Cosmin Ciotloş avea dreptate să considere chiar unele ”versuri pur şi simplu proaste”. Ca şi în cazul pisoarului lui Duchamp însă, esteticul poate fi o chestiune de încadrare, citat şi convenţii împărtăşite. Cu vechi state de plată pe piaţa culturală, Elena Vlădăreanu şi-a marketat volumul cu mare abilitate, ca formulă şi dispunere grafică. Ilustraţiile lui Dan Perjovschi rotunjesc în ecouri urmuziene cele mai albe notaţii, conectînd în aceeaşi textură pînă şi bucăţile efectiv de umplutură, deloc puţine. Strategia dă roade cu eleganţă, căci lirismul se propagă şi prin contaminare. La pachet adică, se cuvine să consumi cartea comercial, laolaltă cu promisiunile pe care ţi le suflă ambalajul şi reclama. Comentariile vizuale absurd-minimaliste împrospătează neaşteptat discursul deliberat fad, solicitînd, într-un fel, rafinarea categoriilor de abordare a unui astfel de prozaism sfidător; neamenajat în vreo retorică poetică, acesta ajunge prin forţa lucrurilor să reverbereze distopic. Efectul este al bulgărelui de zăpadă: platitudinile enunţate aproape computeristic dau prin acumulare o senzaţie înnebunitoare de claustrofobie.

Poetului ca poet îi revine un rol destul de funcţionăresc în această logică textuală de iz telquelist. Vocea ca atare a Elenei Vlădăreanu se aude, în fond, rar şi simplificat, fie ca spasmul unui sevrat (”daţi-mi adrenalină!”), fie ca visul aseptic al unui suferind (”doar un spaţiu în care să mă aud/ cum inspir şi expir. atât”). Departe de vituperanţa idilic golănească din europa… (ce-i făcuse pe unii să se întrebe amuzaţi care e femininul de la ”tribun”), tonul devine acum controlat, se robotizează ca în cazul unui subiect trecut prin prea multe teste Rorschach. Autoarea izbuteşte astfel să sondeze tematici ale alienării sau crizei de identitate fără efluvii de patos, pe un teren intelectiv pe care umblau şi avangardele: citate din varii zone ale culturii populare sunt asamblate într-un colaj cu teză transparentă. Mai exact, pentru a demonstra ironia formulei capitaliste de ”spaţiu privat”, Elena Vlădăreanu culege fraze din ”Jamie Oliver, catalogul Ikea, presa cotidiană şi glossy, documentare tv, înscrisuri de pe stradă, ambalaje, advertoriale”, ce dau laolaltă impresia de mecanism ţăcănitor în gol al vieţii urbane. În lipsa poeziei, care, după cum se anunţă în debutul volumului, ”este în altă parte”, totul e mesaj – cinic, sacadat, telegrafiat – despre consumerismul găunos de împrumut al României anilor 2000. Dezgolirea de tropi e radicală, iar avalanşei de ştiri, programe de divertisment, reclame, calendarelor de salariaţi ce-i fac pe ”eroii” acestor versuri să trăiască mai degrabă statistic decît firesc le corespunde aproape tautologic cîte un ecou nud ca ”viaţa mea este fără rost”. În plus, fragmentele reuşite (cu atacatoarea din tramvai, cu tipul care îşi pierde jobul din blazare, cu asaltul ”celulitei” şi al ”kilelor în plus” asupra imaginii din oglindă) se impun printr-un gust al înscenării, satiricului şi narativităţii ce iese din cîmpul poeticului – oricît de larg prozaic l-am percepe.

Nimic nou, fireşte, în intenţie stilistică: să scrii rupt de cultura livrescă, de vegetaţia imaginarului sau de aerul greu al metafizicului sună deja, la finele anului 2009, a remix. Proiectul negativist – generator de epigoni şi umbrelă pentru veleitarisme – al unor Ianuş, Țupa sau Novac şi-a depăşit în puţine ocazii minoratul condiţiei deznădăjduit graffitice. În perioada recentă, impetuozitatea unora s-a risipit prin zările altor ţări sau altor întreprinderi culturale, iar Ianuş, cum o arată ultima sa carte, a devenit pur şi simplu tătic. Elena Vlădăreanu putea fi pe creasta valului afirmînd odată că „Literatura ultimilor ani se naşte la limita dintre comercial, existenţial şi mediatic”, dar astăzi, ca urmare a deşirării contextului care a făcut-o ”canonică” (dixit Cosmin Borza), ea riscă, dacă vrea să rămînă consecventă cu sine, să capoteze în autopastişă involuntară.

Document de epocă (înainte chiar de a ajunge prin anticariate), spaţiu privat. a handbook poate fi luat, într-adevăr, şi ca ”manual de întrebuinţare” retroactiv pentru formulele poetice ale multora dintre congeneri (cel puţin aceia din centrul plutonului). Totuşi, dincolo de flerul în situare şi inteligenţa în elaborare, autoarea nu demonstrează ea însăşi, mai mult decît altădată, că ar fi poetă în carne şi sînge (pe care nici nu le răscoleşte, de altfel, cu îndîrjirea precedentă). Nu ştiu dacă îşi pune măcar problema respectivă în acest volum-efigie a douămiismului. Organizat grafic la detaliu, împachetat cu calm şi fără crispări vizibile, acesta e mai degrabă gîndit decît scris. Motiv pentru care Elena Vlădăreanu merită un bonus, inclusiv din partea celor ce s-au simţi lezaţi cînd ea a declarat răspicat ”nu sunt mulţumită de jobul meu/ de viaţa mea/ de iubitul meu”.

(Text apărut în 2010, Vatra, nr. 1 (466), ian.)

Adriana Stan

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

What’s this?

You are currently reading Stereopoezia at Cercul Metacritic.

meta

%d blogeri au apreciat asta: