Critica actuală sub asediu

27 Februarie 2011 § 7 comentarii

Andrei Simuț și Iulia Micu deschid primăvara metacritică în forță, cu o dezbatere pe tema Critica actuală sub asediu – între „revolta” autorilor şi proliferarea new media. Vă rugăm să notați! Întâlnirea va avea loc joi, 3 martie, de la ora 17, în sala 146, și va marșa dinspre două pre-texte semnate de cei doi amfitrioni: Pornind de la câteva certitudini călinesciene, respectiv Catoptrismul criticii literare azi, la care se adaugă un substanțial dosar-anexă privind cearta criticilor cu autorii – sau, mai bine scris, invers.

Toate astea pentru că după un deceniu de activitate intensă, critica de întâmpinare scrisă de criticii „tineri” ai generaţiei 2000 a ajuns la momentul bilanţului, care coincide cu un val de polemici iscate de rubrica „Scriitori despre critici” din „România literară”, unde câţiva scriitori altfel bine cotaţi pun sub semnul întrebării temeiurile, stilul, opţiunile criticii tinere, mai în glumă, mai în serios, cu ironie (Petru Cimpoeşu), cu severitate şi sarcasm (Claudiu Komartin) sau cu fervoarea unui scriitor îndrăgostit de arta sa (Dora Pavel). Într-un interviu din 2010, Mircea Cărtărescu critica dur noua promoţie de critici literari, cu toate că aceştia au decretat Orbitor-ul drept cel mai bun roman al deceniului.

Se poate vorbi de un eşec al generaţiei „aşteptate” de tineri critici? Cât e adevăr şi cât e „reacţie umorală” din partea autorilor în textele recente? Cum poate trece un autor la replică fără a fi catalogat drept „frustrat”, „umoral” sau „degrabă aruncător de invective”? Care sunt noile provocări care îl aşteaptă pe comentatorul literaturii actuale în contextul proliferării new media (facebook, twitter etc.)? Care sunt consecinţele concrete ale puterii dobândite de masa cititorilor neprofesionişti prin reţelele de socializare, bloguri, forumuri etc. asupra autorităţii şi a stilului comentatorului profesionist? Care sunt victimele colaterale ale confruntării dintre media tradiţională şi cea emergentă şi a victoriei iminente a celei din urmă?

Despre toate astea vom discuta joi. Nu uitați să consultați și textele suport: intervențiile criticilor și două fragmente de Andrei și Iulia. Vă așteptăm!

Anunțuri

§ 7 Responses to Critica actuală sub asediu

  • ank spune:

    Pentru fiecare domeniu exista si profesionisti si amatori si persoane care ignora utilitatea domeniului respectiv. Cred ca fiecare dintre aceste persoane are un rost si un rol pentru domeniul in cauza. Cei care ignora utilitatea literaturii sunt cei care provoaca pe specialistii la scris, amatorii provoaca ignorantii la reflectie si pe specialisti la dialog, iar specialistii provoaca amatorii la duel, iar pe ignoranti ii ignora, ceea ce in cazuri mai fericite se intampla fix invers: specialistul se dezvolta pe baza reflectiilor din dialog cu amatorii si dezvolta unelte de facilitare a cunostintelor de specialitate la publicul larg, cunoscand nevoile, interesele si aspiratiile acestui public.

    • mihaelaursa spune:

      Nu stiu dac-am inteles ce spui, sunt cateva bucle logice destul de incalcite pentru mintea mea de la ora asta. Fapt este ca redevine necesar sa gandim rolul fiecarui actant din destinul creatiei/lecturii/textului. Cu atat mai mult cu cat aceste roluri s-au fluidizat si au devenit complet instabile.

      • ank spune:

        M-am exprimat greoi, ma scuzati.
        Voiam sa transmit ideea ca exista mai multi „actanti in destinul creatiei/lecturii/textului” si ca ii vad pe acesti actanti ca si cum ar sta la o masa rotunda, la care fiecare contribuie cu ceea ce stie SI CU ceea ce nu stie 🙂

        Vad fatza in fatza cititorul neprofesionist si specialistul (autoritatea) in literatura – si mi se pare ca nu se pierde autoritatea specialistului in dialog cu cititorul simplu, ci mai de graba intre cei doi relatiile ierarhice se transforma in relatii parteneriale. Specialistul si nespecialistul devin egali in discutie, ramanand inegali in bagajul de cunostinte.

  • […] Sala este 146. Vă aşteptăm să vedem ce şi cum! […]

  • FID DeScribor spune:

    Tare as fi vrut sa particip la asemenea discutie! Se leaga de ceva ce tocmai am scris si de altceva ce am citit (Andra Rotaru vorbeste pe agentiadecarte.ro despre terapia de cuplu intre scriitor si critici).
    Gandindu-ma intrebarile propuse, ma gandesc ca si criticii, ca si poetii (evident, includ aici toti scriitorii de „literatura”), incep sa se indoiasca tot mai tare de obiectul lor de studiu.
    Recent, la un curs doctoral cu unul dintre cei mai de prestigiu critici de la noi, am avut supriza totala de a asculta niste lucruri foarte noi, despre identitatea auctoriala multipla, despre iertare, despre utopiile paradigmelor. Ulterior, adica anul acesta, aflu ca respectivul curs a revenit la o tema comuna, de sinteze a nu stiu caror perioade. Asemenea curaj, urmat de asemenea inconsecventa, mi se pare a sta la originea a ceea ce se petrece acum.
    Misiunea criticului, daca vorbim de asa ceva, nu mi se mai pare exclusiv aceea de hermeneut; cred ca miscarile timpului impun exersarea unui alt soi de atentie, de „prindere” a unor mecanisme, de revenire si reevaluare a conceptelor de poetic, spatiu poetic etc.
    Mi se pare si ca terenul criticii e sabotat din interior, pentru ca discusul frontal, de revista, e subminat de discutiile de cafea, de culoar, cele care contin de fapt adevarul. Cea mai mare supriza am avut-o cand am auzit asemenea discutii intr-o redactie de mare publicatie culturala. Inteleg, dar nu pricep. La ce bun aceasta schizoidie? Ca sa dea bine? Ca sa se relanseze marea critica? Cine stie.
    Criticul are propria opera. Criticul are propria opera? Citesc mai sus despre cateva certitudini calinesciene. Da, insa tot calinesciene sunt si derapajele de stil, de zona, de identitate, depasirea genurilor etc. „Amanuntele” care, pana la urma, contin spiritul poetic.
    Provocarile platformelor virtuale exista si ele nu trebuie ignorate, cred, mai ales mai departe, de bibliografii; dar, ca si in cazul cartilor, pur si simplu nu merita orice.
    Cred ca va fi o discutie teribila si tin pumnii, critico-poetic, desigur.

    • metacritic spune:

      A fost o discuție nișată, cu niscaiva teribilisme, după cum te vei putea lămuri când îi vom posta transcrierea sau numai procesul verbal. Din comentariul tău, am reține faptul că misiunea criticului, dacă vorbim de așa ceva, nu ți se mai pare exclusiv aceea de hermeneut. În fond, un critic trebuie să fie „un om al timpului său”, doar că nu e clar în ce măsură timpul cutare ne duce undeva și nu stă pe loc. În ce măsură lucrurile chiar trebuie lăsate să curgă liber, în voie, de la sinele nimănui. Oricum, vorbim de critici, nu de misiunea criticului. Vorbim de opțiuni – aproape intime.

  • FID DeScribor spune:

    Nisele erau de asteptat si chiar cautat, dar cred ca au continut multe lucruri interesante…
    Si tocmai despre optiunile astea aproape intime cred ca e vorba. Mie deocamdata imi lipsesc o parte din instrumentele de analiza, criticii care vad lucrurile si asa sunt inca putin. Asa ca metacriticul loveste unde trebuie.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

What’s this?

You are currently reading Critica actuală sub asediu at Cercul Metacritic.

meta

%d blogeri au apreciat asta: