Pre-texte la „Critica literară sub asediu”

27 Februarie 2011 § Lasă un comentariu

(1) Pornind de la câteva certitudini călinesciene

 

 

Nimic mai potrivit pentru ediţia din acest an a colocviului G. Călinescu decât un articol al marelui critic scris parcă pentru anii 2000: De ce nu se citeşte (apărut în ianuarie 1939). Printre rândurile acestui text putem citi într-o mare măsură situaţia actuală: constatarea că a scăzut numărul de cititori; tinerii educaţi într-un spirit ostil culturii; profesorii care nu mai citesc; discursul extrem de răspândit despre decadenţa literelor româneşti (sub felurite pretexte: moralitate, bun-simţ, puritatea limbii); scriitorii care „se boicotează unii pe alţii prin reviste”; publicaţiile care recenzează numai ce convine grupurilor („aproape nicio revistă nu dă un tablou total al cărţilor apărute”); gustul tinerilor literaţi pentru succes rapid („tinerii ţin prea mult să devină iluştri cu orice chip şi prea puţin să convingă întâi că pot crea”); autonomia faţă de critică a editorilor şi ancorarea lor decisă în orizontul comercialului; cultivarea de către edituri a predispoziţiei cititorilor pentru lecturi uşoare (literatura-„o distracţie de după-amiază”).

Actualitatea de azi se citeşte în acest articol ca un palimpsest, chiar şi în detaliu, aşa cum sunt punctele 7 şi 11, care merită o privire mai atentă. Punctul 7 se referă la neîncrederea crescândă a cititorului în critica de întâmpinare. A avansa astăzi o astfel de ipoteză pare cu totul neadecvat, având în vedere consacrarea unei ample serii de nume provenite din critica de întâmpinare (mai ales în ultimii zece ani). Sunt vizibile câteva cauze pentru o posibilă marginalizare a foiletonismului critic: diversificarea mijloacelor prin care cititorii află despre actualitatea literară, schimbarea de paradigmă (de la cultura scrisului la cea a imaginii), dar şi predispoziţia cronicarilor de azi de a da verdicte negative (un obicei bazat pe prejudecata criticii româneşti conform căreia cronica negativă este dovada inteligenţei şi a spiritului critic incontestabil al celui ce o scrie), având ca efect faptul că cititorii îşi pierd încrederea în literatura română contemporană (concluzia că toate cărţile care se scriu azi sunt proaste). Un alt fenomen cu consecinţe asupra diminuării rolului criticului de întâmpinare este enunţat de Călinescu la punctul 11: autonomia şi atotputernicia editorilor. Faptul că editurile noastre au prosperat atât de evident în ultimii ani le apropie de condiţia de corporaţii extinse, care asimilează printre redactori şi ex-foiletonişti, îşi afiliază sau îşi creează organe de presă proprii, procese problematice tocmai pentru că sunt subsumate criteriului economic. Suntem în situaţia în care editorii decid ce literatură se scrie, asistăm la apariţia unei specii de tristă amintire, romanul scris la comandă.

Probabil punctul 11 din lista lui Călinescu este cel mai valabil azi, el vorbind şi despre o discriminare pozitivă la adresa tinerilor, despre goana editorilor după autori din tânăra generaţie, fenomen atât de discutat din 2004 încoace. Generaţia douămiistă face parte din generaţiile favorizate de istorie, alături de generaţia ’60, de aici şi o anumită pactizare reciprocă între cele două promoţii, proces analog cu cel survenit între generaţiile trişate de Istorie (Cercul literar de la Sibiu, Şcoala de la Târgovişte vs generaţia ’80), angajate în fireşti complicităţi culturale. Afirmarea rapidă, credibilitatea solidă cu care s-au simţit investiţi (azi a devenit cel mai rentabil să fii considerat scriitor tânăr), succesul la public pot împiedica solida construcţie culturală de care au beneficiat generaţiile anterioare, mai puţin favorizate de istorie şi neameninţate de un factor inedit, pervers şi mult mai dificil de contracarat decât comunismul: sistemul consumist. Discursul critic foiletonist este subminat din multiple direcţii simultan, prins în reţeaua unor motivaţii contradictorii. Necesitatea de a combate avansul literaturii de consum şi strategiile comerciale ale editurilor generează reflexul pamfletar, violent al foiletoniştilor, tentaţi să scrie predominant cronică negativă, ceea ce atrage până la urmă o dublă suspiciune, fie în privinţa nulităţii valorice a literaturii ce se scrie azi, fie asupra motivaţiilor umorale ale cronicarului, care nu-şi poate tempera idiosicraziile sau interesele grupului care-l creditează. Imperativul de a atrage publicul masificat aduce cu sine alte serioase dezavantaje: un limbaj mai puţin specializat, texte mai scurte, transformarea cronicii în simplă prezentare de carte. Iar „critica pozitivă” are şi ea dezavantaje serioase, remarcate încă de Eugen Ionescu: un aer de „complezenţă”, „lipsă de subtilitate”, „entuziasm necontrolat”, conformism şi impresia că este rezultatul lipsei simţului critic. Nu e greu de văzut azi că o cale facilă de a ajunge cronicar recunoscut este abilitatea de a regiza astfel de spectacole constând în desfiinţarea cu surle şi trâmbiţe a cât mai multe apariţii recente.

Puterea editorului a înlocuit-o pe cea deţinută de criticul de întâmpinare, prin urmare acesta trebuie să-şi redefinească scopurile. Mai întâi, o recunoaştere onestă a limitelor şi a imposibilităţii de a mai urma modelul enciclopedic, atât de bine ilustrat de Călinescu, dar şi de critici ai generaţiei ’60: specializarea devine o condiţie insurmontabilă. În cadrul criticii de întâmpinare este nevoie de oameni specializaţi pe genuri. E necesară o definire mai clară a profilurilor revistelor: cele publicistice, destinate publicului larg şi cele de circuit restrâns, destinate universitarilor. La noi încă persistă o confuzie aproape neverosimilă în acest sens. Criticii care îşi asumă drept ţintă publicul larg trebuie să mizeze mai puţin pe cronica negativă, pe pamfletul critic şi mai mult pe recomandări de lectură. Soluţia este de a scrie despre cărţile cu adevărat importante, fiind o bună tactică de a atrage cititorul dezorientat de asaltul publicitar al societăţii de consum spre literatura română. Chiar selecţia cărţii respective este deja o valorizare implicită şi firească. La ce bun să construieşti ample demonstraţii pentru a desfiinţa o carte presupusă a fi lipsită de valoare? Critica de întâmpinare de azi a devenit excesiv de evaluativă, schematică, grăbită, într-o goană de a vorbi despre toate cărţile care apar, fapt utopic în entropia de apariţii editoriale de azi. S-a schimbat şi modul de legitimare pe termen lung al foiletonistului: bilanţul activităţii sale ar trebui să se materializeze nu în volume însumate din cronici, ci din sinteze ale actualităţii literare, panoramări care să insiste pe selecţia titlurilor importante, o primă şi provizorie schiţare a unui canon al literaturii contemporane. Avem o serie amplă de foiletonişti de anvergură (care au oferit deja valoroase cărţi de critică), dar lipsesc încă astfel de sinteze despre perioada postdecembristă.

Cronica amplă trebuie să fie apanajul criticii universitare, care are cu totul alte mize. Publicul ţintă este format exclusiv din specialişti. Cronicarul care scrie la o revistă universitară poate porni polemici, construi concepte, schiţa chiar interpretări, deconstrui cărţile fără valoare. Miza nu este atragerea spre lectură a unui public dezorientat, ci selecţia vie a valorilor şi dialogul ideilor cu parteneri pe măsură. La noi, starea de fapt e departe de normalitatea din Occident. Critica de largă audienţă este mereu suspicioasă, mereu negativă, mereu angajată într-un efort de a demonstra nonvaloarea apariţiilor editoriale etc.  Cea universitară este convenţională, complezentă, mereu reverenţioasă, prinsă în chingile unui sistem administrativ închis, care descurajează spiritul polemic. Criticii noastre îi lipseşte o etică a polemicii în spirit anglo-saxon, precum şi un efort de a depăşi schematica şi rapida evaluare „la minut” a cărţilor. Dacă va continua în acelaşi spirit al exceselor, critica tânără riscă să-și piardă rapid capitalul de încredere cu care s-a trezit investită atât de surprinzător.

(Andrei Simuţ, „Caiete critice”, 2008)

 

(2) Catoptrismul criticii literare azi

 

 

Criticii tineri au o mare apetenţă pentru lectură. Ei sunt noua şcoală, “generaţia aşteptată”, sunt curioşi dar mai ales nerăbdători. Atuurile lor îi fac să fie semnificativi, unii demni de luat în seamă încă de pe băncile universităţilor care i-au format. Mulţi dintre ei intuiesc că nu au voie să fie naivi, neinformaţi sau agresivi, intuiesc că ar trebui ca programul lor să poată coagula un decalog, o deontologie.

Critica de azi frapează prin multiplele asemănări cu perioada interbelică. Publicul a rămas şi el mare amator de scandal, tocmai pe asta mizând şi detractorii. Polemicile condiţionate de reviste şi de grupări sunt adesea asezonate cu slaba pregătire culturală a unora, cu tentaţia de a demola modelele, cu intenţia de a scrie despre cărţi în mod arbitrar şi strategic pentru a atrage atenţia asupra propriei persoane. Cartea poate deveni astfel nimic mai mult decât un pretext dincolo de care motivul articolului să fie altul. Exemplul lui Eugen Ionescu în care se erijează unii încercând să mimeze neliniști estetice similare, nu pare a fi aici cel mai fericit argument dat fiind că tânărul Ionescu avea în vedere instituţia criticii literare, şi, mai departe, chiar viaţa însăşi.

Reflectând în mod subiectiv ceea ce vede în text, critica literară se poate regăsi oricând ameninţată şi transformată într-un bizar teatru catoptric (…) Tonul just nu poate să-şi găsească loc în această paradigmă. El provine din tabăra rafinamentului întotdeauna rezervat faţă de distrugeri şi elegant în argumentarea obiecţiilor. (…) Miza criticului, şi aici mă refer în speţă la critica de întâmpinare, a fost şi rămâne în primul rând promovarea şi justificarea valorii. Victoria criticului e să te facă să citeşti, să te ghideze ce şi cum să citeşti. (…)

(Iulia Micu, „Caiete critice”, 2008)

Anunțuri

Tagged: , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

What’s this?

You are currently reading Pre-texte la „Critica literară sub asediu” at Cercul Metacritic.

meta

%d blogeri au apreciat asta: