Comunismul pe înţelesul copiilor

30 aprilie 2011 § Lasă un comentariu

(Ştefan Baştovoi, Iepurii nu mor, ediţia a II-a revăzută, Polirom – Ego. Proză, 2007, 256 p.)

Marele paradox al acestor ani este că scriitorii basarabeni au găsit în România secretul succesului la public şi totodată al bunei valorizări a criticii, luând-o înaintea conaţionalilor lor (mulţi preocupaţi de controverse interne sterile) şi chiar a scriitorilor români înşişi. Pe plan cultural, România a fost cucerită şi colonizată de valul de tineri din Basarabia, scriitori care aparţin generaţiei 2000 (şi nu numai), care pot fi consideraţi parte din vârful ei de lance. Dumitru Crudu, fraţii Vakulovski, Oleg Garaz, Iulian Ciocan sau Ştefan Baştovoi au ajuns nume de referinţă înaintea scriitorilor basarabeni din generaţiile anterioare, cvasinecunoscuţi la noi (Arcadie Suceveanu, Ion Druţă, etc), fiind complet asimilaţi de literatura română actuală şi imprimându-i o viziune aparte.

În 2002, când apărea prima ediţie a romanului Iepurii nu mor, acest proces al dinamizării literaturii române de către scriitori provenind din Basarabia era abia la început, dar în 2008, romanul lui Ştefan Baştovoi este extrem de ilustrativ pentru acest fenomen. Între timp, numărul studiilor, romanelor şi al filmelor care tratează comunismul la modul „spectacular” a crescut simţitor. Douămiiştii se raportează cel mai adesea la comunism fie animaţi de o stranie nostalgie indirectă pentru o parte din decorul propriei copilării, fie distanţat-academic-statistic, fie estetic, privind ca la un spectacol aproape exotic al unei epoci de neînţeles astăzi. Publicul ultimilor ani a fost obişnuit cu o imagine-tip despre comunism, reiterată în linii mari de la Goodbye Lenin la Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii, şi de la O lume dispărută la Băiuţeii.

Iepurii nu mor a ilustrat şi anticipat cu brio acest trend atât de frecventat al anilor 2000. Romanul se constituie de la un cap la altul din suma percepţiilor infantile, neproblematizante ale unui elev (Saşa), surprins în aşteptarea tensionată a zilei festive când va fi făcut pionier (zi care pare să nu mai sosească), contemplând aproape simultan coloristica paradelor şi luxurianţa naturii, aflat într-o incapacitate acutizată de a se integra în mulţimea aplatizantă şi conformistă a colegilor săi.. Saşa este prins parcă într-un carusel angrenat într-o mişcare accelerată a repetării aceloraşi imagini, alternând mereu două registre ale realităţii, unul citadin, marcat de cele mai neaşteptate restricţii şi celălalt rustic, uitat pentru o clipă de Sistem într-o poetică sălbăticie. Un cer glorios, plin de baloane colorate sau un cer limpede, întrezărit printre coroanele copacilor. Pedepsele şi mustrările învăţătoarei sau liniştea pădurii. Umilinţa trăită din plin în mijlocul mulţimii sau împăcarea cu sine din singurătate. Saşa rătăcit în mulţime, printre pancarte, steaguri şi microfoane, Saşa alegând flori în grădină.Toate sunt instantanee dintr-o existenţă marginală, singuratică şi lipsită de surprize. Celelalte personaje par a se molipsi de această melancolie cehoviană a zăbovirii continue în deriva dată de absenţa istoriei.

Scriitura lui Baştovoi se coagulează în jurul premisei fracturiste a desfiinţării intrigii, a diseminării naraţiunii tutelare, în direcţia simultaneizării fragmentelor pe firul timpului narat şi astfel a ilustrării autenticiste a percepţiei nude a copilului Saşa. De aici şi o anumită frustrare a cititorului care aşteaptă alături de personajul principal evenimentul-cheie care să întrerupă mişcarea circulară şi alienantă a imaginilor realităţii, mereu aceleaşi, prinse într-un ritm mecanic, repetitiv până la exasperare, reluând aceleaşi ritualuri ştiute pe dinafară de participanţi. Abia către final Saşa realizează amplitudinea coşmarului în care se află angrenat fără posibilitate de ieşire, îşi imaginează un traseu ficţional propriu, al dispariţiei totale din sfera spaţiului citadin coercitiv. Astfel de proiecte himerice îl caracterizează pe micul erou ratat, ale cărui expectanţe sunt întotdeauna înşelate. Ritualul controlului de păduchi şi complicitatea cu Sonia, eleva mai mare care refuză să-i dea în vileag secretul, rămâne fără urmări în direcţia legăturii care s-ar putea stabili. Marea ocazie festivă în care va fi făcut pionier este amânată de pedepsele absurde ale învăţătoarei, dar când ziua în sfârşit soseşte, ceremonia decurge ca o comedie proastă, Saşa îşi uită poezia, gestul sacru al legării cravatei nu-i aparţine Soniei (cum îşi dorise) ci unui băiat, etc.

Eterna repetiţie a aceloraşi imagini redă un efect pervers cunoscut al vieţii cotidiene în comunism, dificil de ipostaziat în ficţiune, dar care lui Ştefan Baştovoi îi reuşeşte până la capăt cu o naturaleţe rară, datorată abilităţilor discursive capabile să comute registrul de la replicile absurde în stil Daniil Harms, la ritmul sacadat al lozincilor, apoi la clişeele compunerilor şcolare, trecând prin frustrările unui şcolar marginalizat şi pierzându-se în reveriile unui Saşa departe de lumea dezlănţuită a paradelor. Fiecare notă  a acestui angrenaj aproape muzical nu rămâne pradă vreunui exces sau derapaj stilistic, aproape inevitabile în cazul unei astfel de teme problematice. Ştefan Baştovoi este un prozator de cursă  lungă, cu suficiente resurse pentru a dinamiza în profunzime peisajul prozastic actual.

(Text apărut în 2008, Cuvântul, nr. 3)

Andrei Simuţ

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

What’s this?

You are currently reading Comunismul pe înţelesul copiilor at Cercul Metacritic.

meta

%d blogeri au apreciat asta: