Contrabandă cu senzaţii

12 Septembrie 2011 § Lasă un comentariu

(Ştefan Manasia, Cartea micilor invazii, Cartea Românească – Poezie, 2008, 88 p.)

 

Calofilă, culturalistă, tenebros-expresionistă, poezia din incubatorul de spiritualitate al Clujului ar avea multe de răspuns la provocările pactului cu realitatea, pe cartea căruia au jucat ultimele generaţii lirice. O anumită moştenire de geografie afectivă îşi punea amprenta încă de la debut şi în cazul mai tinerilor Ştefan Manasia şi Cosmin Perţa. Evoluţia lor a decurs totuşi sensibil diferit calitativ, fapt evident o dată cu volumele numărul doi. În cazul celui dintâi, Cartea micilor invazii arată rafinarea expresiei unui program poetic original şi relativ echidistant faţă de alte tendinţe lirice la zi.

Dacă în Amazon debuşeul oniric sufoca uneori prin luxurianţă, Manasia este aici mult mai stăpân pe manevrarea imaginară a versului. Tehnica sa pierde probabil ceva din halucinatoriu, dar câştigă în cinematografic, prin cadrajul paroxistic expresionist sau alternanţa eisensteiniană de close-ups şi scene vaste. O tectonică a fasciculelor de spaţii disjuncte, a banalului şi a exoticului ce se ating electrizant ca bucăţile unui mozaic e particularitatea celor mai bune texte din Cartea micilor invazii. Punctele sale de incandescenţă stau în astfel de referinţe dislocante: „iarba verde şi mătăsoasă ca spinarea unui mamut siberian”; „prin părul ei ud şi nepieptănat/ soarele se prăbuşea/ ca un ied devorat de piranhas”. Panoramările schizofrenice dau senzaţii ameţitoare de rollercoaster. Poetul focalizează cu un ochi nictalopic şi exorbitat deopotrivă concretul şi oniricul, presimţind parcă obiectele şi oamenii în preistoria densităţii lor vitale: „îţi aud respiraţia colgate/ îmi ascult respiraţia orbit albastru/ respirăm animalic/ şi diafan// înfulecăm noaptea/ cum polipii filtrează/ blîndul ocean.” Paradoxal e că aceste vertijuri evită derealizarea fantastă a lumii văzute şi, cu tot drapajul retoric uneori preţios, accentuează, ca un supliment narcotic, asupra emoţiei sau bucăţii de existenţă de care se agaţă. Versurile transmit parcă mai acut angoasa, „decoctul singurătăţii şi deriziunii” e mai tare cu cât imaginarul poetic vehiculează pe calea metaforei simţuri mai hiper.

Deşi seamănă pe undeva, entropia convulsivă a poemelor lui Manasia are un regim distinct faţă de expansiunea himerică a imediatului din cărtărescianism şi din pleiada sa de urmaşi ilegitimi. Decât distorsiuni ale realului prin lentila dată cu atropină a eului visceral/biografic carnivor, Manasia e mai degrabă instrumentistul unor epifanii obiective controlate, menţinute la suprafaţa sensibilă a lumii din jur, la „pielea foşnitoare” a acesteia, un vizionarism chill-out. A aplica realităţii un tratament narcisist-fabulatoriu e incompatibil cu etica grunge care coboară „din vise” „în carne”. De fapt, împărăţia poetului clujean este cu totul din lumea aceasta şi ea nu prea arată a făcătură estetizantă. Cu siguranţă nu-i valabil pentru toţi milenariştii, dar Manasia se dovedeşte capabil a depăşi intranzitivitatea narcisismului sau autoreferenţialităţii înspre o poezie „de stare” ce poate lejer concura, de pe poziţii mai rafinate, să zicem, cu filmul, „muzicile” sau orice catalizatori artificiali ai senzaţiilor din industria de divertisment. Un fel de „Te ţin curelele?/ Dezarticulează-te!”, cum zicea Simona Popescu. Cotidianul se oferă ca experienţă intensificată, substanţială, branşată la stări fuzionale şi regresive, în care e oricând posibil să aluneci tenebros: „spre casă/rupt de oboseală-/ prin pâsla cerului aud tunete depărtate:/ ca o uriaşă algă violet/ mă devorează înserarea (…) cireşile luminează azi ca ocelii făpturilor primitive/ în pomii ce n-au mai fost, ca-n alţi ani, schingiuiţi/ şi-n sacoşele opulente ale gospodinelor/ venindinspre supermarket agale ca pachidermele”.

Se vede aşadar că poetul nu a ieşit din grimasa reflexivă a optzecismului doar prin trena largă a biografismului prozaizant, cum mulţi alţi colegi de generaţiune au făcut. Atâtea câte sunt, poemele sale epicizate (cel cu tricoul sau cu nimfa blondă) nici n-au orizontalitate de „reportaj cotidian”, ci desfac lent şi melodic, prin insistenţa pe detalii lirice (mirosul de cireşe amare, de pildă) o narativitate ambientală, o atmosferă languros-depresivă. Realitatea se traduce, aşa cum spune, într-o „stare de spirit”. În pofida materialului iconic pe care îl adună versurile sale, a „pastelului kitsch”, „oamenilor de cîrpă”, talk-show-urilor asfixiante, itemii anodinului revelează întotdeauna iradianţe neaşteptate. Cerşetorul cu „conturul de ciuline bărbos sau măcar aura” e un „locuitor neştiut al limbului”, iar prin ochii ţigăncuşei „te priveşte un idol al morţii/ violent, minunat”.

Pe de altă parte, deşi expresionismul rămâne marota sa stilistică dominantă, Manasia nu e teatral şi paranoic în jubilanţa viscerală, cum ajungea, de pildă, să fie Komartin. Dacă rafinamentul morbid continuă să se audă în fundal sau să răzbată ca nişte sunete distonante de chitări electrice (puţin mai mult în cantoane…), poetul livrează cel mai adesea o melancolie sobră şi melodioasă, temperată de ardenţa agresivităţii primare: „fără prea mare patetism înhămat la jugul respiraţiei/ inspiri aer fosforic (…) la 26 de ani încă ai mesteca frunzele/palmat-sectate/ chewing-gum/chemical brothers/ tolănit pe plaja pustie a minţii/ în şezlongurile roase de rugină/ la umbra palmierilor incendiaţi”. Cu poeţii de la 2000, Manasia mai împarte şi relieful social al agresivităţii, jerbele sale sunt însă de cele mai multe ori cauţionate în acorduri controlate: „cînd talk-show-urile ne sug creierul prin micul ecran…. iubito, am chipul traversat de stranii răni”. Bineînţeles că el are la îndemână clapele emfazei expresioniste, pe care mai apasă uneori („sexuri mîncate de ciuperci de păduchi/ sexuri umflate şi arse oraşe în flăcări/ cu pieţele rococo explodînd/ halucinate femei vînzîndu-şi vertebrele/ drept lumînări în cimitire”) parcă pentru a-ţi aminti că, în pofida aparentei dezabuzări grunge, dispune de un temperament beatific – chiar şi pe dos, la modul macabru – nicidecum beat down.

Dacă scoatem de la socoteală cele câteva confesiuni din rewind: povestiri din cripta tinereţii, Manasia nu-şi prea pierde vremea scriind metapoezie. Interesat de cuvinte doar în măsura în care acestea „umplu gura” (asumare texistentă a la Ion Mureşan) şi urcă din stare în stare, lui îi este proprie sub-conştienţa epilepticului, căruia-i fuge „sensul cuvintelor” şi care se poartă ca un „păduche al gramaticii”. Nimic din conştiinţa de arhivar a celui incapabil să vadă dincolo de lumea de hârtie şi cuvinte. Invocarea puterii şamanice („te voi sfâşia eliberîndu-te”; „mintea mea e matrix şi gîndurile-mi foşnesc în creierul tău”) e unul din punctele-cheie ale acestei poetici a existenţialului acutizat. Simţurile dereglate şi instinctele redeşteptate semnalizează un plus calitativ al realului, în imanenţa acestuia, lipsită de orice iluzie transcendentă. Poetul e un lizard kingpost-rimbaldian ce pompează „hierofanie şi adrenalină” în realul lărgit prin „micile invazii”. Prin urmare, versurile sale au adesea alcoolemia menţinută la cote înalte, iar dacă un colaj de imagini îi poate ieşi oricărui ficţionar poliromist, pentru o tărie de senzaţii e nevoie de mâna unui poet în toată puterea cuvântului: „eram fără îndoială fals şi exhalam/ duhorile Confortului/ cu toate că ălea cinci sute de ani sedimentaţi/ în creier/ nu-mi şterseseră cu totul mirosul de fum, ud şi cald/ senzaţia aia de transpiraţie şi floare de fîn lipită/ de vertebrele ascuţite/ nămolul spîrcîind printre degetele picioarelor/ în rutele întotdeauna fericite ale vînătorii”.

Probabil că Manasia visează la clipe paradisiace mai mult decât o lasă să se ghicească viziunile sale întunecate (de pildă, atunci când vorbeşte despre claritatea şi spontaneitatea poeziei sau despre timpul trecut de la „dragostea adevărată”), partea tare a poeziei sale este însă faptul că nu încearcă să-ţi vândă apă îndulcită cu zahăr sau vise de redempţiune. S-ar putea broda cu uşurinţă pledoaria pentru o estetică a urâtului (transfiguratoare, se-nţelege) pornind de la relativul tangaj sugerat între imaginile mizeriei -„stîrvurile de cîini”, cele câteva tomberoane etc., pe de o parte, şi viziunile hieratice -„visul de cleştar” sau „sentimentul”- ca un „cristal”, pe de altă parte. Mi se pare însă mai relevant a citi subtilitatea poeziei lui ca menţinere aproape funambulescă în tensiune. Refuzând să pactizeze cu o parte sau cu cealaltă, scurtircuitând extremele, cum arătam mai sus, dar şi capabil să reducă emfaza, dacă aceasta ar deveni acaparatoare, el se poartă mai degrabă pervers nefiind nici natural born mizerabilist, nici dependent de estetizare. Excelente, din acest unghi, sunt serenada muncitorului şi aroma, poemele plutirii, ca să zicem aşa. Într-un cadru al derizoriului trasat din câteva linii – „înserarea de ilustrată”, „heruvii de mahala”, „pastelul kitsch” – se acumulează sugestia pathetică a depăşirii contingentului: „ai putea îmbrăcat în toga cea albă/ să te răzbuni/ şi să te-arunci apoi de pe macara/ ei îţi vor spune: mahatma/ dacă nu vrei să cobori/ zi-ne şi nouă/ ce vezi dincolo de nori?” Decât că, în loc de salt transcendent, imanenţa trece, nu cu mai puţin pathos, într-un straniu regim al auto-acutizării: „peste fărîma de plajă/ peste stîncăriile de săpun. salivînd/ şi cu nările invadate/ de izmă şi cimbrişor,/ experimentînd, alternînd/ punînd la lucru papilele/ pînă ce vei afla,/ în clipa aceea solemnă şi atică,/ aroma golului major din viaţa ta.” Melancolia poetului cauterizează angoasele, ca şi reveriile, rafinându-le în senzaţii pure. Un forfotitor univers al esenţelor imediate.

(text apărut în 2008, Vatra, nr. 6-7 (447-448), iunie-iulie)

Adriana Stan

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

What’s this?

You are currently reading Contrabandă cu senzaţii at Cercul Metacritic.

meta

%d blogeri au apreciat asta: