Supermania

30 septembrie 2011 § Lasă un comentariu

(Stoian G. Bogdan, Torrent. Superpoem, Herg Benet Publishers, București, 2011, 108 p.)

La început au fost Chipurile. Pe urmă, pentru Nu-știu-câte-zile, poetul s-a făcut prozator. Mai nou,par lui-même, „SGB a trecut literatura prin distileriile lui și a creat un drog de vorbe cu efect subliminal care, întâmplător, revoluționează literatura.” Tautologic au ba, controversatul autor împinge pe piață un stupefiant literar ce pare c-ar da „dependență de/ pe viață”; spre deosebire de alții, el chiar „scrie pentru că poate și pentru că nu poate altfel”. Asta în ultimă instanță. Dar să nu facem încă procese de intenție. Volumul aparține unui avocat, care se apără cu dinții și cu tot limbajul posibil. Oricum, cu toții putem scrie. Nu ne împiedică nimeni. Apoi, într-adevăr, se poate să nu putem altfel. Dar uneori, mai putem arunca și în foc anumite fragmente. Chiar și numai pentru a distruge un mit. Cel cu manuscrisele ce nu ard.

Cel mai poet șmecher din țară

Inițial, într-o notă către lector, Stoian G. Bogdan preferă textualismul – întors pe dos, însă la fel de – ieftin, jucându-se pueril și vetust: „Am citit manuscrisul acestui volum în una dintre plimbările mele în viitor, și, pentru că mi-a plăcut foarte mult, l-am memorat. Autorul, un poet care-și spunea SuperStrălucitorul, dat fiindcă l-am publicat eu înainte ca el să-l fi scris, nu va mai exista.” Mai departe, dacă prin Pavor nocturn Dan Sociu recidivează și devine cel mai minimalist cu putință poet, alcătuind un volum a cărui cronică se prea poate să-l depășească în număr de semne, Stoian G. Bogdan autor al lui Don Torrente redevine cu brio cel mai mizerabilist poet(astru) din zonă. Torrent e de fapt un poem fluviu, ce curge spumos dintr-un viitor ipotetic, în care nu doar Comăneștiul, municipiu natal pentru SGB, va purta toponimul cutare, ci… totul: „pe Stoian G. Bogdan, vă rog, zic. colț cu Nemuririi”, „orașul ăsta-i un bulevard infinit. / Stoian G. Bogdan”, „SGB e un soi de cafenea-bar-club-univers în care se-adună toată lumea”, superaeroportul „ynnuB sgguB”, sau, vai de noi, „Paradisul e-n formă de Stoian G. Bogdan”. Oare Swedenborg, în viziunile sale cu raiul antropomorf, de fapt nu pe Stoianul nostru l-a văzut? Oricum, supervolumul e rezultanta hiperinfla(ma)ției SGB-eului, tradusă trist într-un narcisism patologic, insuportabil, autoironic defel: „oglindă oglinjoară, spune-mi cine-i cel mai șmecher poet din țară”[1]ș.a.m.d. Eventual aici ar fi operabilă și scumpă mai sus amintita întoarcere pe dos. Dacă e ceva, Stoian G. Bogdan e cel mai poet șmecher din țară.

De la coperta înfățișând un schelet înghețat într-un gest în care obscenitatea se confundă cu actul de-a scrie, volumul se dovedește a fi nu de un „avangardism gol-goluț” (așa cum susținea George Neagoe) [2], ci de un decadentism asumat în aproape toate direcțiile, deloc infantil, deloc mimat, însă, vai, provocat. Cu tot jemanfișismul cumva comun, Stoian G. Bogdan e un decadentàla carte, cu simțul poetic adânc înfipt în vene. Un autor ce suferă cronic de autodependență: „sunt hedonist și-n gândire și-n faptă mai ales”, dar mai ales în cuvânt. Astfel, drogul de vorbe certifică faptul că poetul e un expert în arta seducției, volumul fiind un adevărat manual de practici mai mult sexuale, decât textuale. Pentru simplul motiv că retorismul automanierist e foarte practic, deși factice, voi menționa câteva dulcegării, nu zic, poate bune de prins în mreje frumuseți încuiate, dar nicidecum de vrăjit un critic: „iubirea ta e ca o ninsoare cu fulgi de lapte”, „numele tău îmi lasă-n gură gust de ciocolată”, „în spatele irișilor caramel / nimeni nu-ți poate citi gândurile”. Versuri de genul au darul de-a strepezi pielea. Și pănă la „păsărică păsărică moare pula mea de frică” nu e drum lung.

Apoi, dacă tot am ajuns la exemple, Stoian G. Bogdan are grijă să fie decadent și lingvistic vorbind. Iată câteva mostre: „vocea care se scurge de pe CD/ și te undă”, „pe străzi mașinile curg vise”, „cineva cântă clapele pianului”, până la „Poem care i-am dat delete”. Alteori, decadentismul poetului se îngroașă, devenind expresionism, ca în următorul insert din Poem pentru pian și-o altă seară: „ce-o să fac oare când o să ne întâlnim și / bătăile inimii tale or să-mi spargă fața? / o să cad? Sau o să-ți spun /bună / cu gura plină de sânge?”. Și dacă tot veni vorba de respectivul curent și de respectivul text, „E ultima seară // clavirul – a murit. Și vioara? cu-n țipăt scurt culorile s-au șters / și seara / nu a mai mers” e glasul unui alt poet avocat din zona Bacăului.

Pentru Stoian G. Bogdan, decadența se manifestă plenar la un alt nivel. Tezist, aproape moralizator, aflăm cu stupoare că Dumnezeu și viața veșnică n-ar exista, că până și fiul său n-ar fi decât o minciună, un personaj mai mult inventat, că, vai, ce descoperire, „Toată CULTURA lumii se-nvârte-n jurul unor MINCIUNI.” Pe care nimeni nu le contestă. Doar Super. Serios?! Oricum ar fi, nu vom spune, de mână cu George Neagoe, că și noi vedem în Torrent „un teatru al demonilor care nu doar că ațâță sufletele [mai bine spus, excită trupurile], ci reprezintă, întotdeauna, dreapta masură a tuturor păcatelor”. Totuși, în ce lume trăim? Revolta lui SGB stârnește un rânjet bonom. Într-un singur punct, avocatul diavolului vorbește profetic, autentic, poate cel mai sincer și disperat cu putință: „singurul motiv pentru care nu mă sinucid încă, / e că n-am găsit niciun motiv pentru care să nu mă sinucid, încă”. De s-ar opri aici, volumul ar putea fi decent. Însă, firește, pe lângă superbia SGBistă, tot restul suntem o turmă de primitivi, sclavi, proști, dobitoci, „figuranți captivi într-o realitate mai falsă decât toate realitățile mele de drogangiu, nimeni dependenți de cuvinte…” Că tot reveni vorba de fenomenul adicției, poetul nu de torrent ori de mai știu eu ce corelativ subiectiv e ținut în plasă. Cu riscul de-a deveni la rându-mi automanierist, ori doar tipicar în accente, Stoian G. Bogdan suferă de autodependență. Narcisist incurabil, autorul de față se vrea un Superpoet, la fel de neverosimil în act sau potență cum s-a dovedit a fi Superman / Supraomul.

Prin Ginsberg spre… Blaga

Inserate în pelicula torențială, povestea poetului cu nike argintii (de ce să nu facem reclamă gratuită, doar e poetic la culme), respectiv istoria cu necrofilii fac volum bun cu „poemul drogangiilor”, început à la Ion Mureșan, probabil un maestro în ale distilatului. Că doar alcoolici, drogangii, totuna e. Și literatura e plină de ei. De neputință mascată neputincios în poezie. Dar textul cu pricina e cel mult un soi de „Howl” în miniatură. Doar că beatnicii s-au transformat în junkeri de tot… frumosul. „Ah preafericiții, ah preafericiții” de ei. După care, cum altfel, un psalm urlat – adică, pardon, howlit – în descendență cvasiblagiană: „Vă trebuie trei cuști peste univers ca să țineți în frâu spiritul libertății mele // […] // Cuvântul meu e Poezeu / și dacă vă uitați atent în discul solar / veți vedea că zâmbesc”. Adică de unde-am pornit și unde-am ajuns… Evident, passons! La orgia himerică din final (unde participă lin, de la Nefertiti la… Stalin).

După cele vreo sută de pagini, sărmanul cititor devine treptat „recycle bin-ul gândurilor cărora le dau delete”. Cu alte cuvinte, Stoian G. Bogdan vrea să se scoată, cum ar veni, basculând înspre lector balastul unui psihic autocentrat: Ăsta-s eu! Și dacă (nu) vă place, n-aveți decât! În sfârșit, acum înțelegem dedicația către cei care nu-i vor citi cartea. Chipurile, traficul de TORRENT e un delir discursiv, un drog de vorbe mai mult goale sau găurite. Viziuni măsluite, pastile ciobite. La fel cum Super e luat de poliție la final, autorul ar merita să fie dus cu duba în subsolurile literaturii. Capul de acuzare: poezia ca film porno descărcat la greu de pe SGBtorrent. Regizorul poate să spună „vreau pe retine o realitate de oscar”, efectele speciale sunt ieftine. Prizând Torrent, am avut impresia că revăd Lisztomania. Melanjul acela burlesc, infernal. De șarlatanie, pornografie, și, mai ales, de revoltă fumată.


[1] Toate sublinierile citatelor aparțin autorului;

[2] „SGB: all inclusive”, Cultura, nr. 326 / 2 iunie 2011.

(text apărut în Cultura, nr. 332 / 14 iulie 2011)

Laurențiu Malomfălean

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

What’s this?

You are currently reading Supermania at Cercul Metacritic.

meta

%d blogeri au apreciat: