Un „debut” de succes

6 Octombrie 2011 § Lasă un comentariu

(Radu Pavel Gheo, Noapte bună, copii!, Polirom – Ego. Proză, Iaşi, 2010, 496 p.)

Romanul lui Radu Pavel Gheo, Noapte bună, copii!, poate fi catalogat – la doar câteva luni de la publicare – drept un succes editorial. Beneficiind de o promovare profesionistă şi de o receptare critică elogioasă („cel mai bun roman de după 2000”, „cea mai valoroasă apariţie din 2010”), nu e de mirare că editura a fost deja nevoită să anunţe epuizarea stocului de volume. Recunoscut mai degrabă ca eseist, ca scriitor de S.F. şi ca teoretician al genului, ca redactor şi traducător la Polirom, Radu Pavel Gheo e validat, iată, şi în noua postură de romancier.

Într-adevăr, amploarea spaţio-temporală a naraţiunii – ultimul deceniu al comunismului şi primul al tranziţiei româneşti, cu scene ce se desfăşoară din Banat până în nordul Moldovei ori în Bucureşti şi se mută provizoriu chiar în Los Angeles – stârneşte interesul celor mai diverse generaţii/tipologii de cititori. Mai ales că personajele principale, Marius, Paul, Cristina şi Leo, evidenţiază din copilărie până la maturitate sau moarte majoritatea frustărilor, ratărilor ori utopiilor care au caracterizat România contemporană: simularea firescului prin vestimentaţie, pasiuni, experienţe „occidentale”, demitizarea statutului de emigrant, aplatizarea spirituală postdecembristă etc.. Dincolo de abordarea acestor problematici macrosociale, Gheo surprinde cu subtilitate şi unele teme aparent secundare (ce generează, cred, paginile cele mai substanţiale ideatic): ieşirea mereu brutală din inocenţă, căutarea ratată a unui „acasă”, tensiunea dintre dramatismul psihologic şi banalitatea faptică a rupturii de prieteni, ritualul despărţirii de traumele trecutului. Prozatorul se dovedeşte inspirat şi în ceea ce priveşte strategiile de configurare a lumii romaneşti. Impunându-i ca reflectori pe Marius şi pe Paul, Gheo alternează prezentarea evenimentelor din prima copilărie (1978), cu cele din perioada adolescenţei (1983 ori 1986) şi cu acelea din anii maturităţii (2000, chiar 2008), aşa încât Noapte bună, copii! ajunge să spună una dintre cele mai cutremurătoare poveşti autohtone despre năruirea viselor adolescentine. Prima dragoste se materializează exclusiv fantasmatic de vreme ce iubita joacă în filme porno, talentele literare aduc împlinire doar filtrate printr-un caleidoscop de compromisuri, iar bunăstarea materială implică fără excepţii egoismul, cinismul, singurătatea. În ciuda antrenantului scenariu hollywoodian, cu petreceri orgiastice, gangsteri, treceri frauduloase ale frontierei, maşini scumpe şi muzică trendy, fundalul existenţial al romanului lui Gheo e de o abisalitate est-europeană.

Totuşi, cred că Noapte bună, copii! e departe de perfecţiunea epico-stilistică acordată în unele cronici. Şi nu mă refer aici doar la inadvertenţe narative ca faptul că „Păulică”, deşi internat, vorbeşte în gară cu prietenii săi (p. 102) ori la inconsecvenţe de motivare ficţională ca moartea stupidă, ce nu dovedeşte nimic, a lui Marius. Artificioase sunt intervenţiile naratoriale din primele părţi ale romanului, textualisme gratuite într-un story ce îşi generează tensiunea narativă prin pluriperspectivism şi prin diseminarea intrigii, precum şi alegoriile cu Dumnezeu/Sfântul Petre-ţărani ori cu diavolul-magnat Dunkelman. Dar cu adevărat dezamăgitoare rămâne şubreda fundamentare psihologică a deciziilor protagoniştilor (în special ale Cristinei – ce putea deveni un personaj memorabil prin metamorfozele experimentate). Prea preocupat de relevarea simbolurilor identitar-sociale ale existenţei lor, autorul îşi lasă adesea personajele să se înscrie neproblematizant în şabloanele impuse de jocul facil dintre Bine şi Rău.

De aceea, doar privit ca un debut, romanul lui Radu Pavel Gheo merită salutat ca o performanţă estetică.

(text apărut în 2010, Dilemateca, nr. 53, octombrie)

Cosmin Borza

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

What’s this?

You are currently reading Un „debut” de succes at Cercul Metacritic.

meta

%d blogeri au apreciat asta: