Lumea după Rubik

3 Decembrie 2011 § Lasă un comentariu

(Simona Popescu & Co., Rubik. Roman colectiv, Polirom – Fiction Ltd, Iaşi, 2008, 544 p.)

Cum se scrie o cronică literară despre un obiect care dă peste marginile literaturii? Rubik, romanul colectiv publicat de Simona Popescu și Bogdan Boureanu, Dragoș Carciga, Ana Chirițoiu, Raluca Ciochină, Dan Dăncescu, Brândușa Dragomir, Gruia Dragomir, Cristina Foarfă, Mădălina Georgescu, Anca Ionescu, Marieva Ionescu, Radu Leca, Sonia Lodi, Igor Mocanu, Radu Nedelcuț, Dominika Ogrodnik, Eva Pervolovici, Ovidiu Pop, Alina Purcaru, Laura Sandu, Elena Stancu, Simona Vasilache, Ehren Schimmel, Alexis Enrico Santi, Florin Vasile, Mihai Armânul, J. B., Peter Rosch nu este numai literatură. Într-un interviu acordat lui Cezar Paul Bădescu, Simona Popescu îl numește „o experiență mai importantă pentru mine decât literatura”. Venind din partea unui om care trăiește ca să scrie, afirmația trebuie bine înțeleasă. Nu o despărțire de literatură ne propune Simona Popescu, ci un experiment de deschidere: Rubik-ul nu se citește, ci se trăiește – în egală măsură de către autorii, dar și de către user-ii lui – ca efect. Să nu grăbim însă manevrele, nu suntem la unul dintre concursurile din liceu, de rezolvare a cubului în mai puțin de două minute.

Ca text, Rubik este rezultatul unei munci colective de doi ani, dar și efectul unei încă și mai îndelungate tovărășii a autorilor. „Profy” pe care ne-o amintim din Lucrări în verde, cea căreia nu-i place deloc să facă pe profesoara, studenții ei, plus studenți de la Arte sau alți „aleși” de către c(l)ubul însuși, se întâlnesc în fiecare miercuri seara în premonitoria sală 314, unde, inițial, „se citește ce se scrie”. De aici, grupul – mereu fluid, până la un punct – se mută în Lăptăria lui Enache. Unul dintre personaje intră în jocul de-a ghergheful textual (cu „autorii distribuiti prin tesathura”) într-un moment în care, în 314, se vorbește despre „de unde se începe, de unde încep lucrurile când încep; de unde începe o prietenie când începe”. În lumea după Rubik, întâi a fost aducerea împreună a mai bine de douăzeci de oameni, a afinităților (și idiosincraziilor) lor în materie de scris, muzică, artă plastică, film, literatură, apartenență generaționistă, jocuri logice sau pur și simplu viață. Abia mai apoi, când coerența „programatică” se dovedește imposibilă, când discuțiile „la temă” nu se prea leagă, când cenaclul se naște mort, rubicul („o kestie serioasă: un roman, o rucodelie”) începe să-și aleagă performerii, își face vădite intențiile și se scrie în jurul pretextului-ax („cazul goblenista”).

Efectul de rubik începe să se vadă abia după o vreme, când autorii romanului încep să semene a scriitori, când textele lor renunță la parcursul individual pentru a se potrivi hologramatic între ele, pentru a compune infinite posibilități de lectură („despre prietenie”), funcție de punctul de contemplație, dar și de intenția celui care rotește fețele cubului („studiez multigrafurile. Sunt cu ochii pe mine. Dar și pe toți ceilalți.”). Astfel, literatura nu mai rămâne o chestiune de deliberată alegere, „sau/sau” (scrisul sau viața, cartea sau experiența imediată), nu mai ține de „regimul sacrificial”, ci de acela pe care Simona Popescu îl numește destul de vag „luminos”, pe care eu îl înțeleg în termenii integrării și ai simultaneității.

Așadar, un roman-experiment, un cadavre exquis imposibil de apropriat în categoriile și cu instrumentarul lecturii liniare, hermeneutice, un roman făcut parcă să ofere material de aplicație „eroticii textuale” pe care o recomanda Susan Sontag sau percepției rizomatice deleuziene, ori chiar teoriei anarhetipale a lui Corin Braga. Rubik este jucăria care leagă (precum liftul din text, adică non-ierarhic, non-ascensional, ci haotic și fragmentar) etaje existențiale capricios selectate: al unei ingeniozități care se bucură de gratuitatea din unele jocuri ale copiilor (v. „banda noastră de tâlhari Mobius”), al inteligenței formale, al unei imaginații combinatorice lipsite de gravitate (v. „3D puzzle e o scară spre ultimul etaj, în care treptele sunt cuburi /…/ de o greutate incalculabilă, de o netezime insuportabilă și de o formă indescriptibilă”), al unei fenomenologii a prieteniei și tovărășiei (a „punerii împreună”), al unei reinvestiții aproape profetice în scris și nu în ultimul rând al reabilitării experimentalismului în literatura noastră. Miza cel mai grav literară a romanului aceasta este: experimentul literar nu înseamnă doar – cum se întâmplă la noi – aplicarea unei „rețete de non-conformism” pe care am importat-o, ca și vestul Europei, din lecția contraculturală a Americii anilor 60, ci poate fi o punere în practică/ roman a unui pluriperspectivism de altă factură.

Cu alte cuvinte, miza este implicit polemică și demnă de tot interesul, romanul fiind mai degrabă autoficțiune (roman al romanului, scris despre scris) decât ficțiune pur și simplu. Cultura română pare să aibă mereu o etichetă negativă pregătită pentru experimentalismul autohton, chiar în momentele avangardiste, care îi permit să guste voluptatea experimentului importat – acesta poate fi mesajul polemic, țesut în ghergheful textual al rubikului precum trandafirii din goblenurile liftierei Lili/ Paulina. Chiar și această afirmație își reclamă însă corectura, pentru a rămâne fidelă spiritului rucodeliei: nu de pe o poziției autohtonistă scriu autorii romanului, ci mai degrabă de pe una „liberă de context” și „liberă de generație”, nu atât universalistă, cât dincolo de categorialul dogmatic, o poziție dintr-un cât mai general „dincolo de”. Iată cum sună una dintre formulele multiple de tematizare a „literaturii în/din literatură” pre limba rubicească: „el nu vedea în asta viitorul artei, ci din contră, o vedea umană, mai umană poate ca acum și mai autentică, dar cu ajutorul tehnologiei. Își imagina că, nu peste foarte mult, se va renunța la moda asta cu softurile care creează literatură pe baza unui cod predefinit. Oricum, ce iese din toată povestea asta, cel puțin acum, e o scriere absurdă, expresivă uneori, dar căreia îi lipsește total acel ceva, feeling-ul, vibrația. Ceea ce iese e ceva care, în mod aparent, seamănă cu ce își amintea el vag din liceu că se numește avangardism, literatură fără sens or something. Asta va trebui să se întâmple în viitor, recuperarea emoției cu ajutorul științei.” Ca în Bartleby and Co, romanul – el însuși rubic – al lui Vila-Matas, Rubik inventează o categorie estetico-existențială: dacă acolo era vorba despre „scriitorii Nu” și „literatura Nu”, aici avem scriitori „rubici” și literatură rubic.

Cum se măsoară efectul de rubik asupra cititorului devenit user, de vreme ce romanul nu este doar carte, ci obiect hibrid, cub de texte, mesaje electronice și clipuri filmate (v. DVD-ul însoțitor), n-aș putea spune cu precizie, pentru că încă o dată problema „efectului” se pune în termeni de precaritate individuală, de întâmplătoare percepție sub o anumită lumină, dintr-un anumit unghi, pe o anumită notă. În ce mă privește, el se măsoară după o revelație vizuală: ca în imaginile care nu pot fi înțelese decât dacă privirea focalizează deasupra sau dedesubtul configurației aparent haotice de semne și culori („Dacă nu e Or-di-ne, picioarele te calcă și mori”, spune fetița într-un capitol), obiectul Rubik se ridică pentru mine deasupra paginilor acestui roman eteroclit și aparent lipsit de coerență. Acolo și numai acolo fațetele lui lucitoare încep să se rotească până la alinierea perfectă a unui sens estetic, „o imitație a vieții însăși sau chiar o imagine îmbunătățită a ei”.

(Text apărut în 2009, Apostrof, nr. 2)

Mihaela Ursa

Anunțuri

Tagged: ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

What’s this?

You are currently reading Lumea după Rubik at Cercul Metacritic.

meta

%d blogeri au apreciat asta: