Are you ready for ready-made art?

CINE: Anamaria Mihăilă, Simona Sigartău, Mihaela Vancea

CE: În încercarea de a se integra, artistul a căutat o modalitate de a răspunde nevoilor unei societăți mecanicizate. Poate tocmai acesta e motivul pentru care arta nu mai implică un demers creator, ci interpretativ. Astfel, azi ne raportăm la artist ca la cel care sesizează primul potențialul unui obiect ready-made de a migra dinspre utilitate spre artă, ceea ce ar putea fi ușor interpretat ca gest de revoltă față de așa-numita artă înaltă sau ca simplă revelație a faptului că orice obiect poate avea valoare estetică.

În acest sens, ne întrebăm, în baza căror criterii ne formăm judecata de valoare? De exemplu, ce anume face din urinoir-ul lui Duchamp un produs artistic? Reputația artistului, efectul de șoc sau simpla intuiție a privitorului ? Ori există în intenționalitatea auctorială (care, e de menționat, la Duchamp era tocmai aceea de a demonstra degradarea artei!) obiective submergente – politice, sociale sau de orice fel – ce desființează implicit principiul artei pentru artă?

CUM: Perifericul ca miză anulează, din această perspectivă, riscurile reproducerii mecanice, așa cum le explica Walter Benjamin. Obiectul, fiind mereu la îndemână, va fi captat de camera foto a oricărui aspirant la titlul de artist, pictura va deveni un instantaneu, literatura, de asemenea, un print-screen oferit de un computer pe baza unui sistem de filtrare. Artistul devine un programator cu un cont și un buton de log in. Excesul de artă ready-made ar putea duce la un creator ready-made. Am ales trei texte pentru a avea un sprijin teoretic în această discuție, la care am adăugat, ca facultativ, celebrul fragment din Stanley Fish – le aveți pe toate în format .pdf la finalul acestei postări.

So, are we ready for ready-made art?

Walter Benjamin 1, 2, 3, 4

Julia Kristeva 1, 2, 3, 4, 5

Michael Craig

Stanley Fish

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: