Hipermodernism?

17 noiembrie 2012 § 2 comentarii

O temă propusă de Laurenţiu Malomfălean. Vă invităm marţi, 20 noiembrie, de la ora 18, în sala Puşkin a Facultăţii de Litere, numai după ce aţi citit pre-textele: Nu post-modernism, Ce spuneau decadenţii…, Digital-ism?

Postmodernismul aşa cum îl ştim a devenit istorie – nu de ieri sau de azi, ci o dată cu noul mileniu. Perioada pe care a denumit-o (~ 1968-2001) necesită o critică terminologică, dar şi de conţinut. Nu poţi analiza un obiect de studiu decât după ce-i constați decesul. Definiţiile din mers pot fi repede condamnate – şi condamnabile a posteriori – să fie doar nişte luări de poziţie hipersubiective într-un câmp de discuţie prin excelenţă vag obiectiv, de bătălii mai puţin sau mai mult mascate. Privind retrospectiv, poate tocmai din aceste motive curentul postmodernist a fost receptat într-atât de variat, plurimorf, ca un amestec neomogen, pentru că fiecare teoretician al său a venit cu altă perspectivă asupra unor fenomene în plină desfăşurare, influenţându-le traiectoria. Demersul meu poate fi considerat un fel de autopsie. Diagnosticul, evident: mai adecvat realităţii, hipermodernismul acoperă ceea ce din prea multă comoditate ne-am obişnuit să catalogăm drept postmodernism. Oricum am privi lucrurile, particula „post” nu răspunde niciunui fapt. Ea trebuie înlocuită cu „hiper”. Astfel, voi încerca să justific întrebările: „De ce nu post-?”, „De ce hiper-?”, şi în ce măsură mai poate urma ceva coerent după.

Lansare Mihaela Ursa

14 mai 2012 § Lasă un comentariu

Debut Claudiu Turcuș

9 mai 2012 § Lasă un comentariu

Dublă susținere metacritică

7 februarie 2012 § Un comentariu

Vă invităm călduros la 2 mult aşteptate susţineri de doctorat:

 

1. Joi, 9 februarie, de la ora 11, Cosmin Borza, cu teza Marin Sorescu – feţele tranzitivităţii, coordonată de prof. univ. dr. Ion Pop şi avându-i ca referenţi pe prof. univ. dr. Alexandru Cistelecan, prof. univ. dr. Eugen Negrici, respectiv conf. univ. dr. Sanda Cordoş. Puteţi citi rezumatul aici.

 

2. Vineri, 10 februarie, de la ora 10, Adriana Stan, cu teza Modele structuraliste în critica româneascǎ postbelică, lucrare coordonată de prof. univ. dr. Mircea Muthu şi avându-i ca referenţi pe prof. univ. dr. Andrei Bodiu, prof. univ. dr. Mircea Martin, respectiv conf. univ. dr. Sanda Cordoş. Puteţi citi rezumatul aici.

 

Vă aşteptăm – evident, în sala Popovici!

Un debut eveniment

15 ianuarie 2012 § Lasă un comentariu

Portret Norman Manea

5 decembrie 2011 § Un comentariu

Claudiu Turcuș vă invită cu entuziasm temperat la susținerea tezei sale de doctorat, Norman Manea – Variante la un portret.

Din comisie fac parte: prof. dr. Ion Pop (coordonator), prof. dr. Paul Cornea, conf. dr. Sanda Cordoș, conf. dr. Carmen Mușat.

Vă așteptăm vineri, 9 decembrie, la Facultatea de Litere din Cluj, în sala Popovici, de la ora 10!

Lumea după Rubik

3 decembrie 2011 § Lasă un comentariu

(Simona Popescu & Co., Rubik. Roman colectiv, Polirom – Fiction Ltd, Iaşi, 2008, 544 p.)

Cum se scrie o cronică literară despre un obiect care dă peste marginile literaturii? Rubik, romanul colectiv publicat de Simona Popescu și Bogdan Boureanu, Dragoș Carciga, Ana Chirițoiu, Raluca Ciochină, Dan Dăncescu, Brândușa Dragomir, Gruia Dragomir, Cristina Foarfă, Mădălina Georgescu, Anca Ionescu, Marieva Ionescu, Radu Leca, Sonia Lodi, Igor Mocanu, Radu Nedelcuț, Dominika Ogrodnik, Eva Pervolovici, Ovidiu Pop, Alina Purcaru, Laura Sandu, Elena Stancu, Simona Vasilache, Ehren Schimmel, Alexis Enrico Santi, Florin Vasile, Mihai Armânul, J. « Read the rest of this entry »

Divina traumă

27 octombrie 2011 § 2 comentarii

(medeea iancu, divina tragedie, Brumar – Poeți români contemporani, Timișoara, MMXI, 92 p.)

Obținând în 2009 Marele Premiu la Festivalul și concursul de poezie ProVERS, organizat la Nicula prin truda mereu harnicului sufletist Luigi Bambulea, manuscrisul Divinei tragedii semnat Medeea Iancu apare cu sprijinul Clubului Cultural Euphorion din Dej, care îi decernează Premiul Național de Poezie Radu Săplăcan în decembrie 2010. Trecând peste faptul că premiile de gen au relevanță locală și centrifugă, fiind oarecum desuete, pe cartea debutantei de față se pare c-am putea paria. Delicat, insolit, vaporos, însă mai ales tragic, volumul adună o scriitură dacă nu gata formată, cel puțin aproape de stadiul țintit al maturității.

« Read the rest of this entry »

Artistul și moartea

17 octombrie 2011 § Lasă un comentariu

Iată că după susținerea tezei de doctorat a lui Andrei Simuț, avem plăcerea de-a vă invita marți, 18 octombrie 2011, împreună cu     Iulia Micu, la Facultatea de Litere, în sala Popovici, de la ora 10, pentru susţinerea publică a tezei de doctorat Artistul şi moartea în imaginarul secolului XX, coordonată de prof. univ. dr. Ion Vartic, și avându-i ca referenți pe prof. univ. dr. Livius Ciocârlie, prof. univ. dr. Cornel Ungureanu (de la Universitatea de Vest Timişoara), respectiv pe prof. univ. dr. Vasile Voia, de la Universitatea Babeş-Bolyai.

Vă așteptăm și vă rugăm să urmăriți în continuare anunțurile metacritice. În curând, avem un trio desant: susținerea tezelor Adrianei Stan, ale lui Cosmin Borza și Claudiu Turcuș.

Deocamdată, puteți arunca o privire pe rezumatul tezei realizate de Iulia Micu, aici.

Un „debut” de succes

6 octombrie 2011 § Lasă un comentariu

(Radu Pavel Gheo, Noapte bună, copii!, Polirom – Ego. Proză, Iaşi, 2010, 496 p.)

Romanul lui Radu Pavel Gheo, Noapte bună, copii!, poate fi catalogat – la doar câteva luni de la publicare – drept un succes editorial. Beneficiind de o promovare profesionistă şi de o receptare critică elogioasă („cel mai bun roman de după 2000”, „cea mai valoroasă apariţie din 2010”), nu e de mirare că editura a fost deja nevoită să anunţe epuizarea stocului de volume. Recunoscut mai degrabă ca eseist, ca scriitor de S.F. şi ca teoretician al genului, ca redactor şi traducător la Polirom, Radu Pavel Gheo e validat, iată, şi în noua postură de « Read the rest of this entry »