Romanul – „a message in a bottle”

3 octombrie 2011 § Lasă un comentariu

(Mirela Roznoveanu, Civilizaţia romanului. O istorie a romanului de la Ramayana la Don Quijote, Cartex, Bucureşti, 2008, 320 p.)

Ediţia integrală a Civilizaţiei romanului. O istorie a romanului de la Ramayana la Don Quijote, cartea Mirelei Roznoveanu este, în condiţiile în care Toma Pavel cu Gândirea romanului nu poate fi revendicat naţional, cea mai importantă lucrare autohtonă de teoria romanului. Precizarea ar putea fi contrazisă chiar de afirmaţia autoarei din introducerea la ediţia din 1983 („nu este vorba de o « Read the rest of this entry »

Supermania

30 septembrie 2011 § Lasă un comentariu

(Stoian G. Bogdan, Torrent. Superpoem, Herg Benet Publishers, București, 2011, 108 p.)

La început au fost Chipurile. Pe urmă, pentru Nu-știu-câte-zile, poetul s-a făcut prozator. Mai nou,par lui-même, „SGB a trecut literatura prin distileriile lui și a creat un drog de vorbe cu efect subliminal care, întâmplător, revoluționează literatura.” Tautologic au ba, controversatul autor împinge pe piață un stupefiant literar ce pare c-ar da „dependență de/ pe viață”; spre deosebire de alții, el chiar „scrie pentru că poate și pentru că nu poate altfel”. Asta în ultimă instanță. Dar să nu facem încă procese de intenție. Volumul aparține « Read the rest of this entry »

Celălalt Cimpoeşu

27 septembrie 2011 § Lasă un comentariu

(Petru Cimpoeşu, Firesc, ediţia a II-a, revăzută, Polirom – Fiction Ltd, Iaşi, 2010, 304 p.)

Primul roman al lui Petru Cimpoeşu, Firesc (1985), pare sortit unui destin literar ingrat. Cartea a constituit mai degrabă un caz de sociologie/folcloristică a literaturii (din cauza mărturisii autorului că în urma publicării ediţiei de la Cartea Românească şi-a putut cumpăra o casă) şi mai puţin un subiect pentru criticii şi istoricii literari (Nicolae Manolescu îi dedică doar două rânduri în Istorie, Radu G. Ţeposu îi relevă potenţialităţile, nu valoarea estetică, pentru Adrian Oţoiu volumul rămâne în obscuritate, iar bătăliile canonice duse de optzecişti nu îi conferă măcar un loc în ariergardă). Nici consacrarea lui « Read the rest of this entry »

Între intenţie şi act

24 septembrie 2011 § Lasă un comentariu

(Marin Mălaicu-Hondrari, Cartea tuturor intenţiilor, Vinea, Bucureşti, 2006, 96 p.)

Debutul în proză al poetului Marin Mălaicu-Hondrari este în acelaşi timp un roman şi un inventar aproape exhaustiv de artişti moderni care s-au sinucis (de la Kleist şi Cortazar, la Sylvia Plath, Virginia Woolf sau Kurt Cobain). Intitulat Cartea tuturor intenţiilor, volumul are de înfruntat suspiciunile de preţiozitate ridicate de sonoritatea titlului însuşi. Bunăvoinţa lectorului este pusă la încercare şi atunci când, încă din prima pagină, naratorul îşi anunţă, destul de tezist, intenţiile, aflate deocamdată la stadiul de dorinţe: „de a « Read the rest of this entry »

Poezia din calea prozei

21 septembrie 2011 § Lasă un comentariu

(Magda Cârneci, FEM, I, prefață de Simona Sora, Cartea Românească – Proză, București, 2011, 208 p.)

Făcând un salt vital, acrobatic și fără plasă de siguranță direct în rasa poetelor ajunse prozatoare (cum ar fi, la noi, Simona Popescu sau, mai nou, Marta Petreu), nu trebuie să ne grăbim a stabili că Magda Cârneci respectă snobismul și sofismul evident cum că tinerețea e vârsta poeziei și maturitatea să se limiteze la proză. Trecerea la roman survine mai ales dintr-o acută nevoie de confesiune, pe care optzecismul funciar al autoarei n-a lăsat-o să curgă de la sine, mascând-o în joc textual. Însă mărturisirea – deloc sau puțin autoficționalizată – devine mult mai ușor avuabilă « Read the rest of this entry »

Mortido & Libido

18 septembrie 2011 § Lasă un comentariu

(O. Nimigean, Rădăcina de bucsau, prefaţă de Bogdan-Alexandru Stănescu, Polirom – Ego. Proză, Iaşi, 2010, 480 p.)

Faimoasa definiţie călinesciană a romanului – „o scriere tipic realistă, demonstrarea unei idei printr-o experienţă” –, considerată desuetă de majoritatea teoreticienilor şi criticilor contemporani, îşi demonstrează pe deplin exemplaritatea odată cu lectura unor cărţi care nu se supun trendurilor artistice. Temele „mari” ale literaturii (ca iubirea şi moartea), experienţele cotidiene minimaliste, mizerabiliste sau cele esenţialist-revelatorii, reflecţiile filosofico-eseistice şi introspecţiile coexistă fără ameninţarea artificialităţii atunci când un « Read the rest of this entry »

Contrabandă cu senzaţii

12 septembrie 2011 § Lasă un comentariu

(Ştefan Manasia, Cartea micilor invazii, Cartea Românească – Poezie, 2008, 88 p.)

 

Calofilă, culturalistă, tenebros-expresionistă, poezia din incubatorul de spiritualitate al Clujului ar avea multe de răspuns la provocările pactului cu realitatea, pe cartea căruia au jucat ultimele generaţii lirice. O anumită moştenire de geografie afectivă îşi punea amprenta încă de la debut şi în cazul mai tinerilor Ştefan Manasia şi Cosmin Perţa. Evoluţia lor a decurs totuşi sensibil diferit calitativ, fapt evident o dată cu volumele numărul doi. În cazul celui dintâi, Cartea micilor invazii arată rafinarea expresiei unui program poetic original şi « Read the rest of this entry »

Singur cetăţean al ultimei patrii

9 septembrie 2011 § Lasă un comentariu

(Mariana Codruţ, Ultima patrie, Paralela 45 – Biblioteca românească, Piteşti, 2007, 56 p.)

Fiecare volum al Marianei Codruţ a adus cu sine confirmarea unui poet de substanţă. Ultima patrie, cea mai recentă carte de poezie a autoarei, este un volum despre locuire: un eu niciodată confortabil, niciodată „acasă”, este urmărit într-o continuă questa pentru descoperirea „patriei ultime”. Da, în mod paradoxal (pentru că poezia Marianei Codruţ nu este narativă), Ultima patrie se poate povesti, urmărind scenariul căutării. Insistând, aş spune chiar că volumul se organizează după un model foarte precis, respectiv conformându-se căutării « Read the rest of this entry »

Un roman decapitat

6 septembrie 2011 § Lasă un comentariu

(Felix Nicolau, Pe mâna femeilor,Cartea Românească, București, 2011, 168 p.)

 „Majoritatea cărţilor mi se par plictisitoare. În cel mai bun caz talentate, dar extrem de rar geniale. Ni se tot aminteşte de gafele editurilor faimoase, cum ar fi Gallimard, care au refuzat autori deveniți între timp clasici. Ei bine, ăsta e adevărul: câtă lume îi mai citeşte pe Proust, Joyce etc? Fireşte că sunt artişti talentaţi, însă au scris imens şi aici este problema. Să nu ştii să te opreşti, în cazul în care nu produci ceva absolut nou, de la un volum la altul.”[1]

Modesta mărturisire de mai sus îi aparține lui Felix Nicolau, recent autor al unui „roman decapotabil”, adică nu de zece ori băubil, ci cu douăzeci de « Read the rest of this entry »

Comedia paraumană

3 septembrie 2011 § Lasă un comentariu

(Matei Vişniec, Sindromul de panică în Oraşul Luminilor, Cartea Românească – Proză, Bucureşti, 2009, 312 p.)

Cel mai recent roman al lui Matei Vişniec, Sindromul de panică în Oraşul Luminilor, e textualist-optzecist ca formulă şi tematică, macrantropic-labirintic structural, megalomanic, fantezist, (auto)ironic, demitizant în ceea ce priveşte retorica naratorial-auctorială. Adică, o proză vetustă (în stilul deceniului nouă al secolului trecut), arborescent-confuză (până la pierderea statutului de creaţie literară) şi supusă modei postmoderne (marile problematici ale contemporaneităţii fiind tratate soft cu superioritate, umor, « Read the rest of this entry »